miercuri, 28 iulie 2010

Semn de la poetul Theodor Răpan



 Aseară (marţi, 27 iulie 2010) am revenit de pe frumoase meleaguri tulcene răvăşită şi înfiorată de tot ce am văzut dar mai ales de ce mi s-a întâmplat. Am lăsat pentru mai târziu "analiza" impresiilor şi gândurilor prea amestecate şi, m-am aruncat nerăbdătoare spre cutia poştală. Sute de mesaje, sute de fiinţe mi-au scris, sute de sentimente, sute de...
 Dar unul dintre ele mi-a atras în mod deosebit atenţia (Să nu se înţeleagă că celelalte sunt mai prejos!!!!!!!! Numai că doar pe acesta îl pot posta spre a fi citit de toţi cei care poposesc pe pagina mea.).
 Iată-l!


Distinsă Doamnă Mariana Stratulat!

Vă scrie poetul Theodor RăPAN, din comuna Bucureşti, spre a vă felicita din inimă pentru emisiunea dumnezeiască făcută în cinstea Poeziei, dar, mai cu seamă, în cinstea lui Nicolae Horia NICOARĂ, fratele meu de inimă bună de la Şag!
Sunt emoţionat, dar şi liniştit cum în vocea Dvs. glasul Poeziei se recunoaşte pe sine, întru dezdurerare şi alint binefăcător.
Necunoscându-mă, luaţi gestul meu ca pe o mângâiere neaşteptată a cuvântului DOR, întru întemeiere şi sfiiciune!
Fie-vă bine şi glasul şi inima Dvs. să aducă în inimile singuratice ale ascultătorilor Dvs. numai mir şi lumină spre bucuria şi înălţarea Omenescului din noi.
Bunăstare sufletească!
Cu melanholie,
Theodor Răpan

NB Spre pacea sufletului Dvs. dar şi al cunoaşterii mele, cu plecăciune vă trimit ultimile mele ofrande aduse pe altarul Poeziei (din cele 11 cărţi de autor).
În plus, vă anunţ cu smerenie că din 21 mai 2010 am devenit şi eu, în sfârşit, membru al USR - Secţia Poezie - Bucureşti).
Vă stau cu tot ce pot la dispoziţie!
Un gând bun pentru Nichita (în lipsă)!
După 36 de ani petrecuţi în religia sfântă a Tricolorului (10 ani în presa scrisă şi restul în diplomaţie), iată-mă la 55 de ani pensionist...
Toată viaţa care va mai fi de durut o voi închina numai Poeziei.

Înaripare să fie!
25 iulie 2010


Cu multe mulţumiri de suflet pentru vorba de încredere şi mângâiere,
Mariana Stratulat

Panciu, 28 iulie 2010