În toamna rece de aramă
iubirea-n taină se destramă,
se risipeşte-n căutări-blestem,
se-ascunde-n dorul tău boem.
Şi de mă strigi în gând de noapte
şi de mă chemi cu-albastre şoapte,
nu-ţi va răspunde frunza moartă
căci timpul e bătut de soartă.
Dar poate ruga-mi disperată
v-atinge poarta ferecată
şi-n tainicul culcuş de dor
vom fi de-a pururi un izvor.
Panciu, 19 noiembrie 2010
