Mie îmi place să primesc daruri şi, implicit, să dăruiesc.
Îmi plac surprizele şi iubesc să fac gesturi frumoase care surprind pe cei dragi mie.
Poate pentru că darul e, în primul rând, un gest.
Iar gestul acesta închide întotdeauna în el un simţământ de afecţiune, de amiciţie, de recunoştinţă, de împărţire sinceră a unei bucurii, a unui eveniment.
Ne place să simţim, la greu şi la uşor, umărul de prieten, ne place să avem amiciţia oamenilor, ne plac mărturiile acestor prieteni chiar şi atunci când ele se convertesc în mici, prozaice, dar, vai!, cât de agreabile obiecte materiale.
Pe acestea le iubim uneori pentru utilitatea lor practică, alteori tocmai pentru splendida lor inutilitate, pentru că întruchipează un gând, o amintire, pentru că au fantezie, haz, sau pur şi simplu pentru că vin de la cineva care ne e drag.
Surpriza e gând, dorinţă, vis, iubire!
