Cineva, de curând, mi-a adresat o întrebare interesantă: Tu, eşti romantică?
Întrebarea m-a trimis în căutarea propriului eu pentru a continua un dialog început demult şi pe care nu cred să-l închei prea curând.
Un dialog cu mine însămi. Cu multe întrebări şi cu prea puţine răspunsuri. La aceste întrebări se adaugă şi curiozităţile altora.
Mă opresc pentru început la una dintre ele: Dacă sunt romantică?
Răspunsul e foarte scurt şi direct. Da, sunt o romantică!
Dacă ar trebui să-mi motivez afirmaţia aş putea spune: Sunt romantică
Pentru că iubesc pământul şi cerul, apa şi focul, pentru că mă închin cu respect, admiraţie şi pioşenie Omului, pentru că sunt pătimaş îndrăgostită de timp, pentru că mă plimb inconştient prin vremelnica-mi viaţă fără o ţintă anume, pentru că aş vrea să dăruiesc fiecărei fiinţe un brad, adică tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.
Da, sunt romantică, întrucât sunt creaţia divinului din iubire pentru iubire.
Numai că în structura mea, la fel ca la oricare dintre voi, s-au strecurat şi multe alte elemente care perturbă uneori măreţia gândului şi cântecul sufletului.
În ciuda vântoaselor ce-mi răvăşesc deseori liniştea şi visul eu rămân o pasăre ce-şi doineşte căutările într-un zbor infinit. Rămân un suflet de cocor rătăcitor prin nori şi dor, ascuns în clipele de aşteptare, doinindu-mi paşii pe cărare.
Aspir spre înălţimi, spre nemărginire dar omul din mine se înspăimântă de imensitatea universului şi mă aduce în păcatul strămoşesc de care nu mă voi putea spăla decât în marea trecere.
Dacă toate acestea înseamnă romantism, atunci eu, Mariana Stratulat, sunt o romantică.
