Vă propun un joc.
Un joc al amintirilor despre voi, despre momente mai importante sau mai puţin importante din trecut sau prezent pornind de la câteva cuvinte, aparent, fără nici o legătură între ele sau cu viaţa voastră.
Şi totuşi ele, cele trei cuvinte, sunt incluse în curgerea continuă a vieţii voastre şi, întâmplător sau nu, au avut o anumită influenţă (pozitivă sau negativă) în desfăşurarea unor evenimente.
Ce m-a determinat să mă opresc la aceste cuvinte?
Trei proverbe:
"Ochii care nu se văd, se uită."
"Prietenul la nevoie se cunoaşte."
"Cu o floare nu se face primăvară."
în care am observat că punctul de interes maxim sunt trei cuvinte ("ochi", "prieten", "floare") şi care, grupate, ar putea constituie un element benefic sau nu în viaţa fiecărui om.
Despre efectul pe care l-au avut sau încă îl au aceste cuvinte în a lua o hotărâre, în a continua sau a întrerupe un proiect, în a rupe sau a continua o legătură sau o relaţie cu cineva şi multe, multe alte situaţii, se pot scrie pagini întregi.