<<“Nu ştiu cum sunt alţii...”
dar
eu când mă gândesc la casă mă apucă un dor nebun, îmi vine să plîng, de parcă ar fi avut loc o tragedie.... poate că s-a şi întâmplat, în interiorul meu, tragedie pe care abia acum o realizez, chiar dacă au trecut aproape 7 ani... sentimentul devine tot mai puternic pe zi ce trece, lipsa casei părinteşti, a locului de joacă, a locului copilăriei, a inocenţei, a bunătăţii, se simte tot mai tare, şi din păcate de fiecare dată când întâlnesc o greutate în viaţă, aş vrea să fug, aş vrea să fiu acasă, în acel loc unde nimeni şi nimic nu mă poate răni şi nu mă poate face să sufăr. Dar din păcate aşa, problemele mele nu dispar, chiar dacă aş pleca, chiar dacă aş fugi, problemele nu vor dispărea. Aş vrea să nu mă simt aşa de ataşată faţă de casă, aş vrea să pot să plec în altă parte, oriunde în altă parte, dar de fiecare dată apare ceva şi eu oricum plec de fapt... acasă.>>
eu când mă gândesc la casă mă apucă un dor nebun, îmi vine să plîng, de parcă ar fi avut loc o tragedie.... poate că s-a şi întâmplat, în interiorul meu, tragedie pe care abia acum o realizez, chiar dacă au trecut aproape 7 ani... sentimentul devine tot mai puternic pe zi ce trece, lipsa casei părinteşti, a locului de joacă, a locului copilăriei, a inocenţei, a bunătăţii, se simte tot mai tare, şi din păcate de fiecare dată când întâlnesc o greutate în viaţă, aş vrea să fug, aş vrea să fiu acasă, în acel loc unde nimeni şi nimic nu mă poate răni şi nu mă poate face să sufăr. Dar din păcate aşa, problemele mele nu dispar, chiar dacă aş pleca, chiar dacă aş fugi, problemele nu vor dispărea. Aş vrea să nu mă simt aşa de ataşată faţă de casă, aş vrea să pot să plec în altă parte, oriunde în altă parte, dar de fiecare dată apare ceva şi eu oricum plec de fapt... acasă.>>
Aşa mi-a scris zilele trecute o bună prietenă plecată de ceva vreme în Canada.
Despre dorul de casă, de părinti, care este un fenomen ce nu se poate exprima în cuvinte, care e un sentiment pe care il simţim doar sufleteşte şi sigur în diferite moduri, vom vorbi în emisiunea mea de azi “Pe cărări de viaţă, pe aripi de timp”.
Sunt Mariana Stratulat.
Iar astă seară, duminică, 20 martie 2011, ora 19.00, alături de mine veţi fi voi, voi cei care trăiţi emoţii pline de sentimente nostalgice, fie că sunteţi departe sau aproape de casă.
Numai la
Radio Enigma România
id: radioenigmaromania
