marți, 7 iunie 2011

Tu iubeşti ploaia?


Îmi plouă veşnicia-n vis cu amintiri pierdute-n zori. 
Îmi plouă stelele târzii cu legănări ascunse-n miez de noapte.

Şi ploile îmi sunt tăcerile firave
întoarse către vorbele inerte
închise într-o piatră sau poate într-un munte.

De multe ori îmi umblă ploile prin viaţă 
şi-n zvârcolirea lor de dor 
îmi răstignesc iubirile îmbălsămate 
şi uitate în clipa nepereche.

Ploaia, 
cu lacrimile ei tăioase, reci, 
îmi străpunge iubirile efemeride 
şi-mi iartă tăinuirile de la cina cea de taină.

Ea, 
ploaia,
mă poartă în liniştea 
în care au  înflorit luminile sfioase, 
ducându-mă departe de vâltoarea lumii, 
de atâtea vorbe seci, răutăcioase.

Ploaia mă desface în floare, 
ploaia îmi dă licoarea şoaptelor . 
Iubesc ploaia!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

salut