Pentru mine
dragostea e visul
care coboară neştiut din noi.
Percep dragostea
ca o armonie între cer şi cel pe care îl iubesc
şi încerc să dau puţin clepsidrele înapoi.
Mă simt în primordiala clipă
şi de acolo zămislesc iubiri pe mai târziu.
Experienţe de dăruire la superlativ.
Trăiesc
ritmuri prăbuşite în sincope,
vibrez
înălţări în constelaţii neştiute.
Fiecare iubire e
căutare, găsire, împlinire şi renunţare.
Apoi rătăcesc într-un univers rotund
şi-mi inventez strigăte
ce pier în neştiut.
Dar nu renunţ!
Cu palmele pline
de aşteptare şi dor
rostesc silabe
şi melopeea dintr-un cântec mut
se strecoară tainic
în freamătul noii iubiri, primind,
la sfârşit de lume,
pecetea de foc a sărutului.
Iubirea e freamăt în lumină!
Iubirea e în fiecare clipă!
Ea nu se sfârşeşte niciodată!