duminică, 25 septembrie 2011

Tu frunză...




Tu, frunză, ai plecat în iarnă!
Ţi-ai strâns culorile uşor...
şi picurii din ploi de toamnă
i-ai adormit într-un izvor.

Ai nins cu gânduri, câteodată,
să-ţi mântui sufletul de dor,
ai plâns o lacrimă curată
în amintirea nopţilor.

Ai pus uitare pe tristeţe
să-ţi aminteşti frânturi de vis,
ai râs-chemare prin fâneţe
dar cântul toamnei te-a ucis.

Tu, frunză, legănată-n vânt,
îţi dărui dragoste şi cânt,
îţi dărui ultimul cuvânt...
...să fiu cu tine în mormânt...

Mariana Rogoz Stratulat
Panciu, 24 septembrie 2011

2 comentarii:

  1. Minunata poezie,a-mi incanta sufletul si visul de iubire ma atinge cu atata tandrete iar literele poeziei ploaie cu stropi de fericire in sufletul ce cauta un scut si un refugiu in linistea ce adesea se lasa dorita in visul meu de iubire !

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc mult, Ana! Sunt copleşită de cuvintele şi trăirile tale. Scriu ceea ce simt şi gândesc în anumite momente al trecerii mele prin viaţă.
    Zîmbet şi lacrimă, bucurie şi durere! Toate încap în sufletele noastre de lumină!

    RăspundețiȘtergere

salut