luni, 4 iunie 2012

“Să nu ai aşteptări ca să nu ai dezamăgiri!”



                   Fiecare are dreptul la dezamăgire. Octavian Paler

         Uneori e nevoie de o dezamăgire ca să înţelegi că viaţa ta mergea într-o direcţie greşită. Şi că e momentul s-o iei de la capăt cu zâmbetul pe buze.
        E de preferat să nu ajungi să fii dezamagit. Dar se întâmplă. Dintr-un motiv sau altul, la un moment dat te dezamăgeşte ceva sau cineva.
      Experimentăm dezamăgirea la fiecare pas dar mai ales când o persoană pe care contam se dovedeşte a fi altfel decât credeam. O astfel de trăire e traversată diferit de fiecare, şi peste ea nu se trece uşor.
    Dezamăgirile apar din cauza aşteptărilor neîmplinite. Atunci când eşti dezamăgit într-o situaţie sau alta, fie faci ceva cum nu trebuie, fie ai aşteptări nerealiste. Aşteptările depind de fiecare, de firea unei persoane, dar şi de circumstanţele exterioare, de contexte şi de persoanele implicate.
    De ce de persoanele implicate? Simplu! E vorba despre acele persoane “privitoare”,   care, nemulţumite de ceea ce sunt şi mai ales de neputinţa lor de a fi ceva, intervin prin diferite metode pentru a tulbura liniştea celorlaţi crezând că doar aşa pot deveni şi ele un pion principal, undeva, pe tabla de şah a vieţii. Dar nu reuşesc decît să provoace dezamăgiri altora!

     Dar să trecem peste acest aspect şi să privim către un alt  lucru mai important: înainte de a te consuma prea mult din cauza unei dezamăgiri, întreabă-te dacă merită. A fost atât de important? Te ajută cu ceva să te consumi atât de mult pentru asta? S-ar putea ca răspunsul să te surprindă.
Să nu credeţi că e pură teorie ce scriu acum!
    Am fost dezamagită şi eu zilele trecute. De obicei mă implic în orice lucru şi pun suflet, mă dăruiesc total, vreau să iasă totul bine, dau tot ce am mai bun. Apoi rămân dezamgită de atitudinea celorlalţi, ori că nu s-au ridicat la aşteptările mele şi astfel sufăr.  Ştiu că nu este bine şi încerc să mă vindec, dar nu prea reuşesc să evoluez în acest sens.  Însă ceea ce am învăţat eu în aceste momente este faptul că oricine mă dezamăgeşte nu face altceva decât să-şi arate adevărata faţă. Şi ştiu că nu este o persoană de încredere cel/cea care îşi schimbă partenerii după cum bate vântul sau în funcţie de cât de mult este linguşit/ă.
     Realitatea pe care o „încărcăm” cu aspiraţii, aşteptari, iluzii, dorinţe, lucruri neterminate nu poate să fie altfel decât dureroasă atunci când „se opreşte”. Sentimentul cel mai pregnant este cel al trădării unui pact mai mult sau mai puţin rostit. Şi totuşi...
   Dincolo de efectul destabilizator pe care îl poate avea asupra fiecăruia în mod diferit, dezamăgirea poate fi privită, până la urmă, şi ca fiind ceva pozitiv şi destul de sănătos. Dacă e să luăm în considerare unele teorii, dezamăgirea este una dintre cele două emoţii care stau la baza procesului decizional. Iar asta se verifică uşor şi în realitate: câte nu sunt cazurile de schimbare (uneori, radical pozitivă) a vieţii unor oameni în urma dezamăgirii? Până la urmă, o dezamăgire este ceva care poate să te împingă în prăpastia depresiei (nu e cazul meu!), dar şi într-o hotărâre pentru o viaţă nouă şi mai bună, pentru construirea altei mănâstiri “mult mai luminoasă / şi mult mai frumoasă”!

    Şi pentru că am spus că şi eu am fost dezamăgită de curând presupun că sunteţi curioşi ce hotărâre voi lua. Nu e nici un secret: voi cultiva răbdarea. Nu pot avea totul deodată!
Cu puţină răbdare şi perseverenţă, voi obţine ceea ce-mi doresc. În plus, o victorie uşoară nu e atât de dulce precum una obţinută cu puţin efort, nu-i aşa?

Voi sunteţi dezamăgiţi de oameni? În ce fel? Şi ce aţi hotărât?

Mariana Rogoz Stratulat


Panciu, 04 iunie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

salut