Constantin P. Popescu:
Mariana Rogoz Stratulat, „Tăceri, lacrimi și iubire”, ed. Singur, Târgovişte, 2012
Am citit volumul Marianei Rogoz Stratulat intitulat “Tăceri, lacrimi și iubire” cu o stare de împăcare. Dincolo de titlu se lasă vederii o experiență sentimentală a vieții, cuprinsă în versuri nostalgice, dar deslușind cu înțelepciune tainele unui destin. Purtând nr. 6 în seria de autor Întoarcerea poetului risipitor, coordonată la editura Singur de către Ștefan Doru Dăncuș, cartea e alcătuită din trei părți. Prima, cu titlul “Tăcerea fumegândului cuvânt”, este cea mai consistentă a volumului și cuprinde poezii de dragoste: Mi-s lacrimile vers nescris / în nopțile unui proscris (pag. 12, Mi-s lacrimile poezie…). Eminescu întreba: Ce e amorul? E un lung prilej pentru durere, dar în cazul poetei, durerile unui nesfârșit dor sunt durerile unei faceri din care ființa renaște mai bună, mai puternică. Descoperim poezia ca o necesitate prin care un suflet își caută exprimarea, cântul în cuvânt și străduința de a cuprinde inexprimabilul. Poezia Trăiesc în cercul vieții (pag. 17) spune despre autoare: Trăiesc grăbit sau poate mi se pare / că sunt lumină albă-n depărtare, / că sunt armură roasă, cenușie, / că sunt o mască vie în pustie. Sunt intuiții ale vieții deosebit de utile în abordarea poetică a lumii, care învie un gând, sfios ascultând / cum viața se sparge în țăndări (pag. 21, Dacă mă strigi…). Această primă parte poate fi considerată o evanghelie de gând (pag. 27, Ce-a fost demult…).
Lacrima din paradis este titlul celei de a doua părți a volumului, ce include un șir de 32 de poezii care aduc înaintea cititorului același spirit al nostalgiei dar și al vindecării unor dureri. O anumită fatalitate pare că urmărește poeziile Marianei Rogoz Stratulat, în așa fel încât cititorul este convins prin calitatea transmiterii unor emoții reale: Mă simt amurg, mă simt durere, / mă simt zenitul care piere, / mă simt în pâlpâiri de șoapte, / mă simt în liniștea din noapte (pag. 47, poemul 31). De altfel, în mai toate poeziile poetei sunt vizibile legăturile cu natura, ca rezonanțe ale unui suflet care caută (și găsește) alinare în pacea florilor sau a anotimpurilor.
Partea a treia cuprinde numai șapte poezii în ciclul intitulat Suflet de cocor. Ar putea fi un fel de concluzie a cărții, când descifrările sunt încheiate și dăruite celui ce citește. Aș menționa doar o singură strofă: E noaptea răstignirii / pe crugul vechi al sorții, / e noaptea rătăcirii / în scorburile morții (pag. 56, E noapte…), în care se simte luciditatea ce luminează spiritul cu raza imaginii poetice. Eu și tu (pag. 57) este o frumoasă oglindire a ființelor iubite una în cealaltă, un poem care se pretează foarte bine așezării în muzică.
Volumul “Tăceri, lacrimi și iubire” al Marianei Rogoz Stratulat este o reușită a unei blânde înțelepciuni poetice, așa cum numai adevăratele trăiri pot aduce la lumină pentru oameni. Cine ar spune că ființa omenească e alcătuită din altceva decât din Tăceri (necesare), Lacrimi (obligatoriu umane) și Iubire (sursa întregii existențe) s-ar înșela singur.
Mariana Rogoz Stratulat, „Tăceri, lacrimi și iubire”, ed. Singur, Târgovişte, 2012
Am citit volumul Marianei Rogoz Stratulat intitulat “Tăceri, lacrimi și iubire” cu o stare de împăcare. Dincolo de titlu se lasă vederii o experiență sentimentală a vieții, cuprinsă în versuri nostalgice, dar deslușind cu înțelepciune tainele unui destin. Purtând nr. 6 în seria de autor Întoarcerea poetului risipitor, coordonată la editura Singur de către Ștefan Doru Dăncuș, cartea e alcătuită din trei părți. Prima, cu titlul “Tăcerea fumegândului cuvânt”, este cea mai consistentă a volumului și cuprinde poezii de dragoste: Mi-s lacrimile vers nescris / în nopțile unui proscris (pag. 12, Mi-s lacrimile poezie…). Eminescu întreba: Ce e amorul? E un lung prilej pentru durere, dar în cazul poetei, durerile unui nesfârșit dor sunt durerile unei faceri din care ființa renaște mai bună, mai puternică. Descoperim poezia ca o necesitate prin care un suflet își caută exprimarea, cântul în cuvânt și străduința de a cuprinde inexprimabilul. Poezia Trăiesc în cercul vieții (pag. 17) spune despre autoare: Trăiesc grăbit sau poate mi se pare / că sunt lumină albă-n depărtare, / că sunt armură roasă, cenușie, / că sunt o mască vie în pustie. Sunt intuiții ale vieții deosebit de utile în abordarea poetică a lumii, care învie un gând, sfios ascultând / cum viața se sparge în țăndări (pag. 21, Dacă mă strigi…). Această primă parte poate fi considerată o evanghelie de gând (pag. 27, Ce-a fost demult…).
Lacrima din paradis este titlul celei de a doua părți a volumului, ce include un șir de 32 de poezii care aduc înaintea cititorului același spirit al nostalgiei dar și al vindecării unor dureri. O anumită fatalitate pare că urmărește poeziile Marianei Rogoz Stratulat, în așa fel încât cititorul este convins prin calitatea transmiterii unor emoții reale: Mă simt amurg, mă simt durere, / mă simt zenitul care piere, / mă simt în pâlpâiri de șoapte, / mă simt în liniștea din noapte (pag. 47, poemul 31). De altfel, în mai toate poeziile poetei sunt vizibile legăturile cu natura, ca rezonanțe ale unui suflet care caută (și găsește) alinare în pacea florilor sau a anotimpurilor.
Partea a treia cuprinde numai șapte poezii în ciclul intitulat Suflet de cocor. Ar putea fi un fel de concluzie a cărții, când descifrările sunt încheiate și dăruite celui ce citește. Aș menționa doar o singură strofă: E noaptea răstignirii / pe crugul vechi al sorții, / e noaptea rătăcirii / în scorburile morții (pag. 56, E noapte…), în care se simte luciditatea ce luminează spiritul cu raza imaginii poetice. Eu și tu (pag. 57) este o frumoasă oglindire a ființelor iubite una în cealaltă, un poem care se pretează foarte bine așezării în muzică.
Volumul “Tăceri, lacrimi și iubire” al Marianei Rogoz Stratulat este o reușită a unei blânde înțelepciuni poetice, așa cum numai adevăratele trăiri pot aduce la lumină pentru oameni. Cine ar spune că ființa omenească e alcătuită din altceva decât din Tăceri (necesare), Lacrimi (obligatoriu umane) și Iubire (sursa întregii existențe) s-ar înșela singur.
