marți, 30 octombrie 2012

Capul plecat sabia nu-l taie, dar...

“- Te-ai  gândit vreodată, contessina Rosanna, că sunt  oameni care aşteaptă clipa  în care vor  putea privi  soarele de aproape? Poate că această clipă  nu va  veni niciodată şi ei totuşi încearcă…” ( dialog din  filmul  Mihai  Viteazul)

Dorinţa unor oameni de a vedea soarele aş considera-o demnitate  personală. Acea conştiinţă de a sta drept şi a spune lucrurilor pe nume, fără a te ascunde după un perves respect faţă de mai marele tău.
Dar sunt prea puţini cei care au păreri personale! Şi mai puţini cei care şi le susţin invocând proverbul foarte cunoscut: “Capul plecat sabia nu-l taie”, justificându-şi astfel lipsa de atitudine, şi mai grav, lipsa de demintate.
De obicei expresia este citată pentru a sublinia un act de supunere, făcându-se trimitere doar la prima parte a zicalei.
Dacă privim însă la textul original unde apare această expresie (versul 13 din legenda istorică “Daniel Sihastrul de Dimitrie Bolintineanu) constatăm că folosim doar o parte din el şi astfel trădăm intenţiile autorului.
Ştefan al Moldovei, rănit şi învins, venind la Daniel Sihastrul şi cerându-i povaţă dacă să închine turcilor ţara, capătă răspunsul:
“Capul ce se pleacă paloşul nu-l taie,
Dar cu umilinţă lanţu-l încovoaie!
Ce e oare traiul dacă e robit?
Sărbătoarea-n care nimeni n-a zâmbit!”
Aşadar versul lui Bolintineanu nu ar trebui citat izolat (pentru a ne acoperi laşitatea), întrucât numai întreg contextul exprimă limpede ideea poetului:
“Viaţa şi robia nu pot sta împreună,
Nu e totodată pace şi furtună!”
Niciodată nu am înţeles şi nu-i pot înţelege pe acei oameni care se fac că nu aud, că nu văd lăsându-şi capul în pământ. Unde le e demnitatea personală, unde le e verticalitatea? De ce le place să trăiasă în umilinţă? De ce sentimentul de frică şi laşitate e mai puternic decât cel de fermitate, integritate, verticalitate?
Cineva mi-a răspuns odată:
“Capul plecat… poate aduce funcţii, avansări în funcţii, diferite beneficii…”
Şi, adaug eu, sclavie!
Consider că pentru aceşti oameni proverbul ar suna astfel:
Capul plecat sabia nu-l taie,  dar nici soarele nu-l vede!
Sau:
Capul plecat sabia nu-l taie, dar va ajunge să pască iarbă.
Sau:
Capul plecat sabia nu-l taie… dar nici coroana nu stă pe el…
Scriu toate acestea cu speranţa că pentru unii din voi vor conta şi aceste cuvinte: “Eu am rupt legăturile jugului vostru şi v-am făcut să mergeţi cu capul ridicat.” (Lev.26:13)
Aşa că tu ştii cum merită: să trăieşti ca şi slugă sau să mori ca şi prinţ.

Mariana Rogoz Stratulat
30 octombrie 2012


Astăzi (marţi, 30 octombrie 2012, ora 20.00)
„Pe cărări de viaţă, pe aripi de timp”
Ascultă vocea gândurilor tale!

2 comentarii:

  1. buna ziua, am legat de acest subiect, un comentariu: capu ridicat sabia nu-l ajunge...

    Zile frumoase

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-aș bucura dacă în această formă proverbul ar contribui la deşteptarea acestui neam din agonia în care zace.

      Bună ziua! Gânduri bune!

      Ștergere

salut