"Problema e
falsitatea. Aşadar renunţă la falsitate. Renunţă la ce e artificial.
Fii adevărat, autentic. Uneori e
foarte greu să fii autentic, e dureros.
Să fii fals e simplu, e convenabil şi
comod. Minciunile sunt atât de multe încât aproape ai uitat drumul spre tine.
Iubirea trebuie să fie extaz. Lucrul ăsta e posibil doar dacă eşti autentic în toate, dacă dai frâu liber plânsului, laşi să se manifeste ce simţi.”
Iubirea trebuie să fie extaz. Lucrul ăsta e posibil doar dacă eşti autentic în toate, dacă dai frâu liber plânsului, laşi să se manifeste ce simţi.”
Osho
Ce preferaţi?
Artificialul sau Autenticul? Veţi răspunde grăbit şi hotărât: „Autenticul,
bineînţeles!”
Vă contrazic foarte ferm!
Teoretic, da, asta
doriţi, dar realitatea spune altceva. Şi o spun cu convingere în urma a multe,
multe întâmplări pe care le-am văzut,
trăit.
Vă dau doar un
exemplu: În această perioadă, în casele noastre, apare un element nou: Pomul de Crăciun.
Ce alegeţi? Un brad
natural sau unul artificial?
Marea majoritate
optează pentru bradul din pădure, dar în ultimul timp mulţi îşi îndreaptă
privirile către mai atractivii brazi
articifiali. Mai ales că aceştia sunt foarte uşor de împodobit şi, ceva care ne
încânta enorm, după trecerea sărbătorilor de iarnă e simplu de desfăcut şi
împachetat pentru anul viitor (economie la buget, păstrarea curăţeniei şi –
puţin fariseism nu strică – nu distrugem pădurile!)
Subiectul „Bradul
de Crăciun” poate fi dezvoltat pe pagini multe, dar eu l-am abordat doar ca
exemplu întrucât aş vrea să vorbim despre altceva: oamenii artificiali (falşi)
şi oamenii autentici.
Aceeaşi întrebare:
Cu care dintre ei aţi dori să vă împărţiţi timpul până la sfârşitul vieţii?
Tu, bărbatule, vrei
ca parteneră de viaţă o femeie autentică, care spune direct ce simte şi
gândeşte, care nu te linguşeşte, care este ea în orice împrejurare sau o femeie
care încearcă să-ţi imite stilul de a fi pentru a-ţi face pe plac, doar pentru
a obţine de la tine ceea ce vrea?
Tu, femeie, vrei un
bărbat care te laudă toată ziua, chiar dacă laudele nu sunt reale sau un bărbat
care îţi spune adevărul şi încearcă să te ajute să înţelegi cum eşti?
E greu de ales! Uneori
preferăm arificialul pentru că ne e frică de autentic.
„Nu trebuie să-ţi fie frică de nimic în viaţă.
Trebuie doar să înţelegi.”- Marie Curie
Aşadar să ne gândim la ce va urma!
Autenticul rămâne
peste timp la fel de strălucitor, artificialul se perimează, îşi pierde luciul.
Autenticul e mereu
nou şi viu, are iniţiativă, e atractiv. Artificialul devine greoi, plictisitor,
se agaţă de model pentru a se alimenta cu sevă, devine posesiv şi autoritar.
Autenticul e
deschis la dialog, la cunoaştere, tinde spre perfecţiune, lasă libertatea de
gândire şi de simţire celor din jur. Artificialul e dictatorial, pragmatic şi
materialist. E interesat de casă, maşină, bani. Şi bineînţeles de acte!
Autenticul e
bucurie şi înălţare spirituală, artificialul înseamnă stagnare.
Şi ar fi multe de
spus.
Autentic sau
artificial.
Ce vrem?
„De ce ochiul vede un lucru mai clar în vise
decât imaginaţia atunci când este trează?” – Leonardo
da Vinci
Ajutaţi-mă să aleg!
Mulţumesc!
**************
Nu
ai cum să fii fericit
când
încerci să fii ceea ce societatea te învaţă,
te
obligă sau seduce să devii
Când nu-ţi exprimi
iubirea este ca şi cum ți-ai vopsi faţa. Faţa ta originală este spontaneitatea,
sentimentul. Vopseaua e ceva adăugat, artificial. Prin urmare, când îţi
ascunzi iubirea (în multiplele ei forme) pe care o simţi, devii artificial! Nu
mai eşti tu însuți. De fapt ești tu (fața originală) şi cel care încerci sǎ fii
(chipul vopsit). Existǎ un preț pentru aceastǎ operație “esteticǎ”. Desigur,
devii încordat, scindat, fragmentat. De ce încordat? Deoarece conții o energie
(iubirea cǎreia nu-i dai voie sǎ circule). Consumi energie ca sǎ o reții,
construiești ziduri și fortǎrețe. nu-ți permiți sǎ te relaxezi, cǎ dacǎ o faci,
ea s-ar putea manifesta în cine ştie ce fel de privire sau gest. Cum e o astfel
de viaţă? Este o viaţă trăită fără inteligențǎ (da, și eu m-am speriat când
mi-am dat seama), pe de o parte, chinuitoare pe de altǎ parte. Citeşte cu
atenţie: mai bine sǎ fii respins, decât
sǎ-ți pierzi integritatea!
S-ar putea ca spontaneitatea ta să nu placă, s-ar putea
ca oamenii sǎ fie puși în încǎrcǎturǎ de dezvoltarea ta emoţionalǎ. Mai ales
dacǎ sunt blocați, speriați, imaturi, te-ar putea judeca și înțelege greșit.
Asta e, asumǎ-ți riscul! Cred cǎ e mai bine sǎ fii tu însuți și sǎ fii respins,
decât sǎ te prefaci, sǎ renunți la pǎrți importante din tine pentru a fi
acceptat. Când renunți la tine îți pierzi integritatea, adicǎ
nu mai ești întreg, iar acesta e cel mai rǎu lucru care se poate întâmpla. Ești
sǎnǎtos doar atunci când ești întreg. Pentru a te armoniza, e necesar mai întâi
sa fii întreg. Întregul conține toate pǎrțile care îl pot face armonios, doar
cǎ aceste pǎrți sunt puse alandala. Dacǎ pierde una din aceste pǎrți, ele nu se
mai pot echilibra. Orice parte este esențialǎ pentru întreg, orice parte
conteazǎ. Și la o scarǎ mai mare, cosmicǎ, orice om este foarte important
pentru Univers. De aceea, probabil, Dumnezeu vrea nu moarte pǎcǎtosului, ci
îndreptarea lui…
Când eşti
autentic ai o singură față: aceea originară. Însă când eşti inautentic ai zeci
de măşti pe care le pui pe faţă. Ele îţi permit să ai tot felul de roluri, să
pari altcineva pentru a obţine ceea ce doreşti sau pentru a evita situaţiile de
care te temi. De ce este atât de intensă teama de respingere? De ce
mai degrabă disimulezi şi te prefaci că nu simţi nimic decât să fii autentic?
Să te exprimi cu sinceritate? Credinţa este următoarea: teama de
respingere este puternică, deoarece îți lipseşte experienţa intensă a
acceptării. Pentru a face față respingerii e nevoie să te fi simţit acceptat de
câţiva oameni semnificativi, de preferinţă, încă din copilărie. Însă a fi
acceptat de celălalt semnificativ cred că nu este suficient. Pentru a te
vindeca definitiv de teama de respingere, senzaţia mea e că ai nevoie să te
simţi acceptat de Dumnezeu.
Îţi pot spune “Te
iubesc/ Îmi placi/ Mi-e drag de tine/ Eşti foarte frumoasă” şi pot primi orice
răspuns negativ al tău pentru că exista cineva în viata mea (Dumnezeu, adică un
principiu subtil, invincibil) de care mă simt iubit, care mă acceptă aşa cum
sunt care continuă să-mi ofere energie, dinamism, suport, inspiraţie. Cu El nu
mă simt niciodată singur, decât atunci când, împins de propria mea prostie mă
îndepărtez.
De aceea, cel mai
mare bine pe care îl poti face unui om cred cǎ este acela de a-l ajuta să
trăiască aceste experienţe, adică să-l stimulezi, să-1 ghidezi, să-l asişti
pentru a intra în contact cu Dumnezeu. Chiar dacă te mai temi de oameni sau de
sentimentele tale, există în tine un punct, o zonǎ sau un centru din care curg
iubirea, acceptarea, forţa, pacea încrederea. Copilul vine pe lume întreg,
inocent, unificat, îşi exprimă sentimentele ca şi când ar fi ele, fǎrǎ nicio
problemă, până când descoperă că viaţa nu e aşa de simplă, iar cei din jur nu
sunt tot timpul disponibili şi binevoitori. Copilul începe negocierile cu lumea
adulţilor, începe să se falsifice şi joacă tot felul de roluri pentru a primi
hrana emoţională, atenţia, iubirea, acceptarea. Copilul reprimă emoţii
inacceptabile pentru cei de care el are nevoie, se cenzurează, îşi controleazǎ
reacţiile şi comportamentul nu din raţiuni de apǎrare socială, ci pentru a
supravieţui psihologic.
Mi se pare uneori că
oamenii vin pe lume întregi şi frumoşi pentru a pleca fragmentaţi, disociaţi.
Ei se duc „dincolo” pentru a se repara și vindeca. Foarte puţini oameni pleacǎ
„dincolo” cu un nivel superior de integritate, mai bogaţi şi mai coerent, decât
au venit. Acesta este şi motivul pentru care copiii sunt încântători? Toată
lumea le caută prezenţa, pe când bătrânii sunt evitaţi, ignoraţi, izolaţi. Fac
excepţie bătrânii care si-au păstrat sufletul tânăr, care continuă să se bucure
de cele mai simple lucruri, care nu au resentimente şi în care viaţa, în loc să
pâlpâie, s-a intensificat.
A fi autentic într-o lume care
cultivă ipocrizia și reversul ei social-acceptabil, diplomaţia, este într-adevǎr,
riscant. Însă A-TI
ASUMA RlSCURI ÎNSEAMNĂ SĂ-ŢI OFERI ŞANSA!
Dacă nu-mi exprim afecţiunea pentru tine există vreo posibilitate ca întâlnirea noastră să fie roditoare? Dacă sunt încordat de prezenta ta şi nu-ţi spun, oare vei mai rămâne aici? Dacă îmi place inocenţa ta şi nu-ţi spun, vei continua să o manifeşti? Dacǎ mi-e drag de tine şi mă comport neutru-binevoitor, vei dori să explorezi această relaţie? Oamenii integri exprimă ceea ce simt şi spun ceea ce gândesc. În fiecare clipă şi eu şi tu, cititorule, decidem gradul de autenticitate/ integritate din vieţile noastre, acceptăm, conştient sau nu, să plătim anumite preţuri pentru a cumpăra sau vinde ceva imagini, percepţii. Cred cǎ sacrificiul pentru ceilalţi are sens nu atunci când presupune renunţarea la integritate, ci, dimpotrivă, afirmarea integrităţii. Cred sincer că am putea cu toţii trăi într-o lume mai iubitoare, dacă am fi asistaţi pentru a ne preţui sentimentele şi a le împărtăşi cu cei care le stârnesc. Acest fel de a trăi este natural în copilărie şi ar putea fi prezervat dacă părinţii ar avea umilinţa de a învăţa de la profesorii lor, copiii…
Dacă nu-mi exprim afecţiunea pentru tine există vreo posibilitate ca întâlnirea noastră să fie roditoare? Dacă sunt încordat de prezenta ta şi nu-ţi spun, oare vei mai rămâne aici? Dacă îmi place inocenţa ta şi nu-ţi spun, vei continua să o manifeşti? Dacǎ mi-e drag de tine şi mă comport neutru-binevoitor, vei dori să explorezi această relaţie? Oamenii integri exprimă ceea ce simt şi spun ceea ce gândesc. În fiecare clipă şi eu şi tu, cititorule, decidem gradul de autenticitate/ integritate din vieţile noastre, acceptăm, conştient sau nu, să plătim anumite preţuri pentru a cumpăra sau vinde ceva imagini, percepţii. Cred cǎ sacrificiul pentru ceilalţi are sens nu atunci când presupune renunţarea la integritate, ci, dimpotrivă, afirmarea integrităţii. Cred sincer că am putea cu toţii trăi într-o lume mai iubitoare, dacă am fi asistaţi pentru a ne preţui sentimentele şi a le împărtăşi cu cei care le stârnesc. Acest fel de a trăi este natural în copilărie şi ar putea fi prezervat dacă părinţii ar avea umilinţa de a învăţa de la profesorii lor, copiii…
Nu e de mirare că
oamenii pierd contactul cu unicitatea lor, nu mai simt ce este cu adevărat bun
pentru ei şi semenii lor, fac alegeri în opoziţie cu nevoile lor (pe care nu le
mai cunosc) şi trec prin viaţă fără să creeze nimic valoros. Nemulţumiţi,
plictisiţi, iritaţi sau doar anesteziaţi, simţind că trăiesc cu adevărat doar
în timpul unei crize sau într-o situaţie limită, imitând părinţi sau figuri
sociale umflate artificial de televiziuni – iată un tip de viaţă cu nimic
surprinzător în condiţii de gândire individuală blocată.
Nu ai cum să fii fericit când încerci să fii altcineva decât cel care eşti, când încerci să fii ceea ce societatea te învaţă, te obligă sau seduce să devii. Este ca şi cum ai purta haine care nu sunt mărimea ta, însă cei din jur spun că ţi se potrivesc, sunt la modă, au proprietăţi termice pe care le vei mai creşte şi, în plus, au etichete frumoase.
Te invit să
examinezi regulile pe care ai fost învătat sau constrâns să le urmezi, să pui
sub semnul întrebării comportamentele pe care le imiţi, atitudinile rigide şi
rolurile care au pus stăpânire pe tine. Observă cât eşti de original, cum anume
creezi noutate şi prospeţime în propria ta viaţă dacǎ te bazezi pe răspunsuri
de-a gata, furnizate de mama, tata, formatorul de opinie de la televizor,
supervizorul sau maestrul tău spiritual, oameni cărora le atribui prea mult din
propria ta capacitate de înţelegere, riscând să devii o marionetǎ adaptatǎ,
înstrăinată de potenţialul tău creativ şi, la un moment dat, istovit.
Lasǎ-i pe toti aceşti oameni puţin deoparte studiază-te mai mult pe tine, desfaşoară-ţi ghemul interior, pătrunde în ceea ce este codificat, ţinut în rezervă, nemanifestat sau blocat. Separǎ-te de ceea ce alţii au pus în tine, din nevoia lor de a se împlini, a-şi uşura suferinţa, a-şi compensa frustrările sau a se prelungi narcisic. Diferenţiază-te de percepţii, ostilităţi şi frici care nu îţi aparţin, pe care persoanele de relaţie primară le-au depozitat în tine, află care-ţi sunt trebuinţele inautentice şi satisfacţiile substitutive, nevoile timpurii la care eşti fixat, interesele şi dorinţele pe care le-ai îngropat dezamăgit sau disperat. Clarifică-ţi experienţele insuportabile, contactele cu exteriorul care le lezează, te deprimă sau te “încarcă”, exigenţele stupide şi standardele la înălţimea cărora încerci să fii, instanţele restrictive şi fals moralizatoare pe care le-ai internalizat.
Lasǎ-i pe toti aceşti oameni puţin deoparte studiază-te mai mult pe tine, desfaşoară-ţi ghemul interior, pătrunde în ceea ce este codificat, ţinut în rezervă, nemanifestat sau blocat. Separǎ-te de ceea ce alţii au pus în tine, din nevoia lor de a se împlini, a-şi uşura suferinţa, a-şi compensa frustrările sau a se prelungi narcisic. Diferenţiază-te de percepţii, ostilităţi şi frici care nu îţi aparţin, pe care persoanele de relaţie primară le-au depozitat în tine, află care-ţi sunt trebuinţele inautentice şi satisfacţiile substitutive, nevoile timpurii la care eşti fixat, interesele şi dorinţele pe care le-ai îngropat dezamăgit sau disperat. Clarifică-ţi experienţele insuportabile, contactele cu exteriorul care le lezează, te deprimă sau te “încarcă”, exigenţele stupide şi standardele la înălţimea cărora încerci să fii, instanţele restrictive şi fals moralizatoare pe care le-ai internalizat.
Şi poate mai presus
de toate, caută să afli ce fel de iubire
lipseşte din viaţa ta, a cui sau către cine, de la cine ai aşteptat în zadar
afecţiune şi pe cine refuzi să mângâi, în ce momente critice ţi-au lipsit
tandreţea, încurajarea, lauda, recunoaşterea şi cum repeţi aceste modele, privându-i,
la rândul tău, pe alţii.
[…]Un om care gândeşte va căuta să fie el însuşi, indiferent ce implică aceasta. Nu spun că va fi imediat fericit, ci că, la un moment dat, fidel fiind propriei inteligenţe, va găsi ceea ce îl împlineşte, se va vindeca de fricile iraţionale şi se va aşeza în locul pe care Universul i l-a pregătit încă de la bun început, numai pentru a se odihni înainte de o nouă aventură.