E
nevoie să suferim pentru a înţelege bucuria?
********
"Pentru ca bucuria să nu vă mai
părăsească, străduiți-vă să vă înălțați cât mai des posibil până la regiunile
sufletului și ale spiritului. Numai sufletul și spiritul au putere de a vă face
să trăiți în spațiul infinit și în veșnicie. În acea clipă, chiar dacă vă
lovește un necaz, chiar dacă suferiți, resimțiți încă bucuria.
Suferința și bucuria...Veți spune că nu este posibil să trăiți în același moment două stări atât de contradictorii. Ba da, este posibil. De ce? Fiindcă noi suntem constituți din două naturi: o natură pur umană, ce este slabă, vulnerabilă și resimte mereu în mod dureros cel mai mic necaz, cel mai mic obstacol, cea mai mică pierdere; și o natură superioară pe care nu o poate atinge nici un rău, fiindcă ea trăiește într-o veșnică lumină, o veșnică fericire. Dacă vă învățați să observați tot ce vi se întâmplă din punct de vedere al naturii voastre superioare, veți descoperi că tristețea și necazul sunt un fel de mâl fertil din care arborii și florile grădinii voastre interioare se pot alimenta pentru a se dezvolta."
Omraam Mikhaël Aïvanhov
Titus
Blaj - Bucuria şi Suferinţa lui Prometeu – ulei-pânză
Intotdeauna, Titus Blaj foloseşte o „linie activă,
care dă expresivitate şi forţă compoziţională picturilor sale. Linia este
cercetată în toate direcţiile, limitată uneori, ca apoi să se transforme în
suprafeţe sau în cercuri ce separă suprafeţele grele de cele care plutesc. Este
căutată acea linie curbă care dă mai multă frumuseţe şi expresivitate decât
linia dreaptă, linie care este dirijată să alunece din zona activă spre zona
pasivă şi invers, să treacă prin diferite stadii temperamentale, precedând
drumul suprafeţei şi al culorii.
Aceste alternanţe de linii şi spaţii cromatice
desenează un fapt misterios şi straniu, ce face ca pictura să fie pictură, apoi
suflu, energie, disoluţie, singurătate, regăsire, şi plenitudine.
Pătrunzând în acest spaţiu, privitorul parcurge un traseu labirintic, menit să-l pună în situaţia de a descoperi mereu, sensuri noi, posibil reflectate într-o primordialitate a Pre-Creaţiei.
Pictorul se bazează pe multiplicitatea sensurilor, plasându-le alături de imagine sau închipuire, printr-o accentuare, în primul rând, într-un spaţiu cu forme arhetipale împlinit cu plăsmuire, ficţiune şi iluzie.
Pătrunzând în acest spaţiu, privitorul parcurge un traseu labirintic, menit să-l pună în situaţia de a descoperi mereu, sensuri noi, posibil reflectate într-o primordialitate a Pre-Creaţiei.
Pictorul se bazează pe multiplicitatea sensurilor, plasându-le alături de imagine sau închipuire, printr-o accentuare, în primul rând, într-un spaţiu cu forme arhetipale împlinit cu plăsmuire, ficţiune şi iluzie.
