"Viaţa este o ciudată comedie
care amestecă împreună şi dureri şi bucurii,
punând lacrimi lângă zâmbet,
punând zâmbet lângă plâns."
Alexandru Macedonski
*****
Mergi pe drumul
tău,
zâmbind,
cu încredere că
nu te vei rătăci în ceaţă!
O îmbrăţişare cu
lumină şi dragoste!
Ceaţa mă învăluie insinuant, rece şi grea. Soarele
abia reuşeşte să trimită o rază firavă prin stratul gros, cenuşiu lăsat peste
oraş, peste oameni şi timp. Siluetele copacilor din parc, din grădina mea abia
se zăresc ca nişte umbre întunecate ce-şi ridică cu disperare braţele către
cer.
Păşesc puţin contrariată pe drumul ce duce spre
piaţă.
Un gând se opreşte în minte şi-mi descrie imaginea contradictorie
a vieţii.
Amestec de bine şi rău, de bucurie şi tristeţe, de
frumos şi urât, de lumină şi întuneric, de prieteni şi duşmani, de ură şi
iubire, de…
Şi lista poate continua.
Mă întreb, inocent, oare de ce?
Pentru echilibru?
Ar fi o variantă de răspuns dacă nu aş ţine cont că
Dumnezeu ne-a creat din iubire.
Numai din
iubire! Pentru iubire şi frumos.
De unde au apărut celelalte?
Nu cumva ele există doar în mintea noastră, ca rod
al propriei noastre imaginaţii?
Am ajuns la piaţă. Concluzionez rapid:
Viaţa e iubire. Noi înşine suntem iubire.
Doar atât există! Şi soarele mi-a zâmbit prieteneşte
de undeva, de sus.
30 ianuarie 2016
Viaţa
Viaţa mea,
Viaţa ta –
o taină indecisă
ce devine
când pescăruş
fără aripi,
când şarpe
galben,
veninos,
când mare
fără valuri,
când ţărm îngust
bântuit de
marinarii
izgoniţi din scoici...
Viaţa mea -
un cuvânt
ce apune
într-un beduin,
o hieroglifă,
nişte dune,
regină în regat,
frig şi păcat...
Viaţa ta –
un amestec de
ochi,
ape tulburi,
minciună, ghioc,
scrum
şi ciclopi...
Viaţa noastră –
mireasă,
obelisc
pe nisipuri
mişcătoare,
furtună, zăvoare,
vorbă firească,
cărare sihastră...
Mariana Rogoz
Stratulat
Aproape Unul, ed. PIM, Iaşi, 2015
