Ascult tăcerea
Ori de câte ori
pășesc în liniștea timpului pentru a mă întâlni cu cei dragi (mătuși, unchi,
nași, bunici, Mama), fac un scurt popas și lângă crucea lui Slavici.
Aici citesc și
recitesc mesajul lui Gala Galaction, prezent la ceremonia de înmormântare (19
august 1925), alături de localnici și câțiva scriitori în frunte cu Liviu
Rebreanu. Mesajul-epitaf a fost săpat cu dalta pe crucea de marmură neagră:
„Primeşte, Doamne, în cămările drepţilor pe dreptul Ioan
Slavici, care a trecut prin viaţă cu rară înţelepciune şi superioară
îngăduinţă”.
Citesc și-i ascult tăcerea ce-mi șoptește despre iubirea de
dreptate, despre iubirea de adevăr, despre buna-credință și mai ales despre
sinceritate.
Astăzi, Slavici mi-a spus:
„Dacă nu se opresc ochii asupra unei stele cu şapte colţuri,
dintre care unul e prea mic, în asemănare cu celelalte, steaua ni se pare
ştirbită şi micul neajuns dintr-însa ne pune în nedumerire şi ne supără. De
aceeaşi supărare suntem cuprinşi dacă unul dintre colţuri e prea mare. În toate
lucrurile ceea ce e fie prea mult, fie prea puţin, ceea ce nu se potriveşte,
ceea ce nu ni se pare cum trebuie să fie ne pune în nedumerire şi ne jigneşte.
Aceasta trebuie neapărat să producă în noi convingerea că avem chiar prin firea
noastră o nesecată trebuinţă spre desăvârşire şi că trebuinţa aceasta e
satisfăcută numai pierzându-ne în privirea lucrurilor desăvârşite, în toate
amănuntele lor care ne încântă, fiindcă sunt mai mult ori mai puţin cum trebuie
să fie” (Ioan Slavici, Educaţia morală, Biblioteca „Minervei”, Bucureşti, 1909,
pp. 13, 14).
Prin ceea ce facem, prin ceea ce suntem să devenim armonie
și echilibru, spirite restauratoare, cărora să le fie străine violențele,
răsturnările, răutățile, minciunile.
Mariana
Rogoz Stratulat
Panciu, 18 ianuarie 2017
