miercuri, 18 ianuarie 2017

Ascult tăcerea



Ascult tăcerea

Ori de câte ori pășesc în liniștea timpului pentru a mă întâlni cu cei dragi (mătuși, unchi, nași, bunici, Mama), fac un scurt popas și lângă crucea lui Slavici.
Aici citesc și recitesc mesajul lui Gala Galaction, prezent la ceremonia de înmormântare (19 august 1925), alături de localnici și câțiva scriitori în frunte cu Liviu Rebreanu. Mesajul-epitaf a fost săpat cu dalta pe crucea de marmură neagră:  
„Primeşte, Doamne, în cămările drepţilor pe dreptul Ioan Slavici, care a trecut prin viaţă cu rară înţelepciune şi superioară îngăduinţă”.
Citesc și-i ascult tăcerea ce-mi șoptește despre iubirea de dreptate, despre iubirea de adevăr, despre buna-credință și mai ales despre sinceritate.
Astăzi, Slavici mi-a spus:
„Dacă nu se opresc ochii asupra unei stele cu şapte colţuri, dintre care unul e prea mic, în asemănare cu celelalte, steaua ni se pare ştirbită şi micul neajuns dintr-însa ne pune în nedumerire şi ne supără. De aceeaşi supărare suntem cuprinşi dacă unul dintre colţuri e prea mare. În toate lucrurile ceea ce e fie prea mult, fie prea puţin, ceea ce nu se potriveşte, ceea ce nu ni se pare cum trebuie să fie ne pune în nedumerire şi ne jigneşte. Aceasta trebuie neapărat să producă în noi convingerea că avem chiar prin firea noastră o nesecată trebuinţă spre desăvârşire şi că trebuinţa aceasta e satisfăcută numai pierzându-ne în privirea lucrurilor desăvârşite, în toate amănuntele lor care ne încântă, fiindcă sunt mai mult ori mai puţin cum trebuie să fie” (Ioan Slavici, Educaţia morală, Biblioteca „Minervei”, Bucureşti, 1909, pp. 13, 14).
Prin ceea ce facem, prin ceea ce suntem să devenim armonie și echilibru, spirite restauratoare, cărora să le fie străine violențele, răsturnările, răutățile, minciunile.

Mariana Rogoz Stratulat
Panciu, 18 ianuarie 2017


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

salut