miercuri, 12 aprilie 2017

De dragoste; În dulcele stil clasic



De dragoste

Ea stă plictisită şi foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mîna ei luminoasă
demult m-a uitat, –
demult s-a uita şi pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului.
Eu mă înec în lumine
şi scrâşnesc în crugul anului.
Îi arăt dinţii din gură
dar ea ştie că eu nu râd
dulcea luminii făptură
mie, pe mine mă înfăţişează pe când
ea stă plictisită şi foarte frumoasă
şi eu numai pentru ea trăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.

În dulcele stil clasic

Dintr-un bolovan coboară
pasul tău de domnișoară.
Dintr-o frunză verde, pală
pasul tău de domnișoară.

Dintr-o înserare-n seară
pasul tău de domnișoară.
Dintr-o pasăre amară
pasul tău de domnisoară.

O secundă, o secundă
eu l-am fost zărit în undă.
El avea roșcată fundă.
Inima încet mi-afundă.

Mai rămâi cu mersul tău
parcă pe timpanul meu
blestemat și semizeu
căci îmi este foarte rău.

Stau întins și lung și zic,
Domnișoară, mai nimic
pe sub soarele pitic
aurit și mozaic.

Pasul trece eu rămân.

Nichita Stănescu, volumul ”În dulcele stil clasic” (1970)


"lirică galantă - sinteză între elegantul stil trubaduresc şi lamentaţiile amoroase din timpul lui Ienachiţă Vacarescu supusă de Nichita Stănescu unui tratament de regenerare-caricaturizare” (Al.Ştefănescu)

***


 

8 comentarii:

  1. ”Mai rămâi cu mersul tău
    parcă pe timpanul meu
    blestemat și semizeu
    căci îmi este foarte rău.”

    RăspundețiȘtergere
  2. Pasul a rămas dar mereu e alungat...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ”Dintr-o înserare-n seară”
      ”Anonimul” să dispară...
      Eu rămân și am un nume
      pentru viață, pentru lume...

      Ștergere
    2. E un psedo, bată-l vina!
      din timpul florilor de mac...
      Când mi se spunea Edina
      și-n vise să mă prefac...

      Ștergere
    3. Flori de mac, raze de soare
      și albastrul din cicoare
      sunt în calea mea potire -
      lacrimi pentru mântuire.

      Ștergere
  3. Când duhurile grele, amare
    umplu marea disnspre zare,
    soarele nu mai răsare
    peste floarea de cicoare,
    ca pe atunci, în depărtare ...
    Și potirele rămân, cu sare.
    *
    Lacrima înalță o iubire mare
    Când răsare dincolo de mare
    Și, o spală cu a sa splendoare
    Să rămână-n veci, nemuritoare.

    Edina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost o poveste
      sau poate mi s-a părut...
      cu păsări plecate departe, spre mare,
      cu frunze uitate pe-o veche cărare...
      Aceleași cuvinte
      ce nu știu ce vor...
      nu-s frunze, nu-s păsări,
      ci tainele lor...
      Să suferi,
      să rabzi,
      să mai crezi...

      ***
      Cine e Edina?

      Ștergere

salut