miercuri, 24 mai 2017

Am învățat





Am învățat

Scriu pentru a-mi aduce aminte de mine...

Zilnic viața îmi oferă o nouă lecție pe care trebuie să o învăț și, mai ales, să nu o uit. Altfel sunt chemată iar și iar să o ascult, să o trăiesc.
Mi-am intersectat drumul cu mulți oameni, foarte diferiți. Fiecare a apărut atunci când trebuia și a însemnat ceva special. Unii mi-au dăruit, alții mi-au luat, unii m-au mângâiat, alții m-au rănit, unii m-au iubit sincer, alții din interes, dar toți au fost oglinzi în care m-am descoperit. La rândul meu le-am fost mai mult sau mai puțin din toate acestea.
Am învățat să spun ”Nu!” și să spun ”Da!”.
Am învățat să mă bucur de ceea ce sunt, am învățat să trăiesc, să iubesc, să zbor!
Dăruiesc fiecărei fiinţe cu care mi-am împletit gândurile și pașii un strop de iubire,
o îmbrăţişare şi o clipă de vis!

Panciu, 24 mai 2017

***

Iubire

Nu vreau iubirea nimănui!
deşi pe-a mea o dau oricui:

şi  lebedei stinghere
şi nufărului-zeu
şi stelei în cădere
întoarsă-n trup de zmeu...

Mariana Rogoz Stratulat
 Ireal, ed. PIM, 2013



foto: arhiva personală
Albumul: Flori din Grădina mea