Trăiesc ireal
într-o lume absurd de reală.
Gânduri pentru oricine
Aş dori să-ţi spun că ai păşit într-o
lume curată şi frumoasă, într-o lume care nu mai există pentru mine demult. Nu
ţi-aş povesti nimic despre neîmplinirea şi fantasmele mele. Însă, te-aş ruga să
descoperi spaţii necunoscute. Cu grijă, încet şi sincer.
..................
Ca să mă
înţelegi ţi-aş povesti despre o viaţă fără dragoste şi de nopţile goale şi
triste ale omului singur. Ţi-aş spune despre multe alte întâlniri între un El
şi o Ea, dar ţi-aş ascunde sfârşitul lor. Nu ţi-aş spune că oamenii mor pentru
iubire şi te-aş minţi spunându-ţi că cei care se iubesc nu se tem de nimeni şi
de nimic, că nu se simt singuri niciodată.
Te-aş ruga numai să ai grijă de tine.
Te-aş ruga totuşi să iubeşti.
Te-aş ruga să mă uiţi, chiar dacă
amândoi iubim. Dar iubim altfel!
Tu crezi! Mie mi-e dor!
***
I-real
Mă nasc furându-i
morţii
un sărut
şi mor ţipându-i
vieţii
c-a durut
şi primul pas
pe-aleea cu zăpadă
şi primul ceas cărunt
de sfadă…
Acolo unde eu
sfârşesc,
iei totul tu de
la-nceput,
iar susu-i jos
şi josu-i sus…
Mă prăbuşesc
şi iarăşi urc,
m-aprind şi ard
în ireal,
rămân de gheaţă
în real…
Ireal, ed. PIM, Iași, 2013
***
”Aşa cum am mai scris şi despre celelalte cărţi ale sale, poezia scrisă de Mariana Rogoz
Stratulat şi, din această carte, se află la limita dintre fermitate
şi indecizie, părând că autoarea încearcă mereu, prin diferite tertipuri, să-şi
frângă gestul pe care îl visează, pe care îl speră şi şi-l doreşte şi se
opreşte la pragul de subtilă provocare. Pentru ea juxtapunerile sunt aproape
literă de lege: “Lumină lângă lumină / întuneric lângă întuneric” pentru a-şi
stopa trecerea punţii dintre da şi nu, dintre decizie şi indecizia gestului. Să
fie în aceste gesturi stingerea unor porniri, a unor impulsuri, sau de fapt să
fie jocul dintre da şi nu, dintre refuz şi provocare – cititorul îşi va da
seama de toate acestea...”
Emilian Marcu, Jocul
de-a joaca sau poezia
nerostită
