vineri, 23 iunie 2017

Dor de Sânziene



Dor de Sânziene

Toți suntem nemuritori. Dar trebuie să murim întâi.
Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene



Ziua de 24 iunie, ziua Sânzienelor, este dedicată iubirii și belșugului, iar pentru a marca aceste momente, vă dăruiesc câteva citate superbe din ”Noaptea de Sânziene” de Mircea Eliade și câteva poeme ce-mi aparțin, din volumele ”Lacrima din Paradis” și ”Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine?”.
Deși zâne bune, zâne agreste și silvestre, ce dau puteri deosebite florilor și buruienilor transformându-le în ierburi de leac, Sânzienele devin răzbunătoare pe cei care le nesocotesc ziua și nu o țin așa cum se cuvine, iar acțiunile lor benefice se transformă radical, ele devenind surate bune cu înrăitele iele sau rusalii.

Vă reamintesc că în noaptea de Sânziene (când e marcat și solstițiul de vară) se deschide cerul, iar omul are acces la cunoașterea întregii Firi. Sânzienele ocrotesc iubirea, favorizează nunta și, prin aceste atribute, ele devin un simbol al armoniei universale.

***


Te-am iubit aşa cum m-ai iubit şi tu, ca un nebun, ca un strigoi, fără să înţeleg ce fac, fără să înţeleg ce se întâmplă cu noi, de ce am fost ursiţi să ne iubim fără să ne iubim, de ce am fost ursiţi să ne căutăm fără să ne întâlnim...

Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene

***

2.

În noapte se deschide cerul
să ne dezvăluie misterul
iubirilor pierdute-n zori
în ascunziş de reci culori.
Şi-ncet coboară cu fiori
învăluite-n dalbe flori
crăiese mândre, minunate:
sunt sânzienele visate
de orice fată, fată mare,
ori de-o femeie iubitoare;
sunt sânzienele dorite
în clipele neadormite
şi răvăşite de-o chemare
în dorul-dor şi-n marea-mare.

3.

Îmi ninge noapte pe cuvânt,
îmi plouă stele într-un cânt,
îmi este chin în dimineaţă
iar lacrima mă plânge-n ceaţă
când rătăcită sunt în dor
şi-mi caut viaţa într-un nor.
Îmi strig durerea în ecou,
în gândul vechi, în visul nou
şi mă ascund în ierburi moi
crescute-anume pentru noi.
Şi somnul cade peste gene
cu amintiri de sânziene.

Lacrima din Paradis, ed. PIM, Iași, 2009

***

Degetele ploii

Undeva,
un felinar pâlpâie speriat.
Gust cu lăcomie picăturile
de ploaie
răzvrătită,
ploaie de vară ce ameninţă
cu tunete şi fulgere.

Sânzienele îmi împletesc
în numărul anilor
ierburi magice,
raze de lună,
pene albe
şi poveşti din copilărie.
Un arici deschide
poarta solstiţială şi
Ianus
îmi zâmbeşte îngăduitor.

Am întârziat la întâlnirea cu zeiţa.
Corăbiile cu nuferi şi scorţişoară
plecaseră
la miezul nopţii
spre portul nimănui.

Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine?
ed. Detectiv Literar, București, 2017

***
După o anumită vârstă, toţi oamenii au impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au trăit o viaţă idioată, absurdă - o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viaţa altuia... Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.

Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene




foto: Cătălin Enache

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

salut