Cuvintele au murit pe buzele de piatră
ale Sfinxului.
Efluvii de tămâie mă amețesc, mă îmbată.
În penumbra morii, un inorog își scrie apusul.
Lacrimile și întunericul
m-au făcut să-mi pierd gândurile
și aripile.
Mi-e frică de mine,
mi-e frică de pașii morții rătăciți
în viața mea.
Ce lungă este calea,
ce încâlcită e cărarea
prin labirint.
https://www.literaturadeazi.ro/rubrici/mansarda-timpului/mi-se-pare-infinita-45850
