Deseori mi s-a întâmplat să mă risipesc în locuri și-n
oameni, fără să știu ce mi se întâmplă, fără să opun rezistență. M-am lăsat să
fiu când ploaie veselă de vară pentru a mă îmbrățișa cu lacrimi și perle
nenăscute încă, când ferestre deschise pentru a lăsa lumina să pășească domol
prin camere și vieți adormite sub brazii îngândurați, când haos îndurerat de
emoții, amintiri, dorințe și gânduri intense.
M-am adunat fir cu fir, pană cu pană pentru a mă crea iar
și iar, până la următoarea Înviere, când voi ști cine sunt și cine nu sunt.
***
Cine sunt eu? Cine eşti tu?
Te cauţi şi mă găseşti
în pasul căprioarei
spre izvor,
în liniştea adâncă
din umbra clipelor,
în timpul tolănit
la porţile luminii,
în zborul alb,
cu doruri,
ţâşnit
din ciutura
fântânii...
Mă caut şi te găsesc
în palma cerului
cântând
cu ciocârlia,
în şoapta brazilor
scriindu-ţi poezia,
în gândul unui an
ieşit din calendar,
în flacăra aprinsă,
demult,
de-un vechi amnar...
Cine mai eşti tu? Cine mai sunt eu?
Ochii din cuvinte, ed. PIM, Iași, 2014
foto: Costică Filip
Panciu, printre risipiri
