Fiecare zi este o minune, un dar, pe care îl primim ca
binecuvântare pentru ceea ce suntem. Rămâne ca noi să ne creăm realitatea așa cum
dorim, să facem din viața noastră un șir nesfârșit de momente luminoase.
Îmi dau seama că eu am fost și sunt o pasăre singuratică,
ce a privit cu toleranță și iubire pe cei din aproapele meu și cu detașare tot
ce se găsește în departele lumesc.
Pot spune că am iubit și iubesc liniștea și tăcerea
timpului, armonia naturii și nemărginirea universului, Soarele și taina simțită
în suflet a Divinului, că sunt și nu sunt în mirarea uriașă a nașterii și a morții.
***
De când sunt...
Vântul m-a culcat
la pământ;
mă ține prizonieră.
Prin mine circulă o imensă
iubire,
ce mă împinge
noapte de noapte,
pe lungi drumuri pietroase.
Nu știu dacă e vis
sau realitate.
De când sunt, frecventez
două lumi,
la fel de stabile, la fel de fixe.
Una, aici, în timpul acum,
o lume în care mobila
se află în același loc,
în care mă întâlnesc
cu aceiași oameni zi de zi,
din același oraș
în care am primit
această viață;
alta, acolo,
în care Tu și Eu
suntem Unul.
Cândva,
poate într-o altă viață,
Sânzienele mi-au deschis poarta
spre visare.
Străbat tăcerea,
veac după veac,
pentru a-mi purifica sufletul.
Aș vrea să mă eliberez
de mine, de tine,
de greutatea țărânii.
Doar când
ne vom îmbrățișa poveștile
voi scăpa, în fine,
de samsara,
de migrația mea
în cele două lumi,
și mă voi ridica
- zbor și liniște -
precum fumul țigării,
precum pasărea Phoenix.
Mansarda Timpului, ed. TipoMoldova, Iași, 2018
