Ascunderi singulare
Cad frunzele în ritmuri reci, stelare;
arama le îmbracă în veșnică uitare,
în unduiri sfioase
- ascunderi singulare.
Pădurea de mesteceni își tremură durerea luminii
pe albul trist și scorojit.
E fum și ceață.
Dincolo de anotimp
luna își arată fața nevăzută
aprinzându-și lumânarea de pe urmă.
În iarba ofilită o stea s-a prăbușit.
Întunericul
nu mai poate fi rostit.
Prea repede e umbră
pe tainice poteci,
prea repede se-alungă
secundele
când treci...
Poeme nevindecate, ed. PIM, Iași, 2023
