De multă vreme nu mai știu ce să spun.
Vorbesc doar cu tăcerea, cu pașii ce se ascund în apele copilăriei, cu timpul ce mă macină încetul cu încetul...
Nici gânduri nu mai sunt.
Mi le-am pierdut în zborul peste mare al păsărilor-dor...
În trecerea ta prin viaţă te-ai oprit o clipă în visul meu de dragoste şi zbor.
Fii tu mult aşteptatul călător ce-şi lasă gândul şi cuvântul pe fila vremelnicei mele existenţe!
Fii tu cel care vei aşterne semne de timp lângă trăirile mele rătăcite în sunetele serii şi ale dimineţii!
Fii tu răsăritul şi apusul dorului, amintirea şi uitarea tristeţii, începutul şi sfârşitul nemărginirii!
Iar eu îţi voi deschide calea spre cântecul plecării şi venirii, spre aproapele şi departele veşniciei din mine, din tine, din noi!