Mariana Rogoz Stratulat
Frânturi de zbor interior
- un fel de jurnal de conștiință -
©
***
Volum editat sub egida
Asociației
Universul Prieteniei
Iași
***
ed. PrintHaus
Iași, 2026
***
A fi, pur și simplu
A fi — doar atât.
Fără să demonstrez, fără să lupt, fără să înfrumusețez ceea ce sunt. Nu să par, nu să devin, ci să fiu. Am spus adesea „sunt obosită”, „sunt fericită”, „sunt pierdută” — dar toate aceste stări vin și pleacă.
Cine rămâne, când ele se dizolvă?
„A fi” nu este o acțiune.
Nu poate fi făcută. Nu se câștigă, nu se cucerește. E o stare de prezență, o liniște fără obiect. Acolo unde nu mai e nevoie să numesc, să definesc, să separ. Doar să respir și să fiu. Am fost învățată să mă definesc prin ceea ce fac, ceea ce posed, ceea ce gândesc.
Dar cine sunt eu când nu fac nimic? Când nu spun nimic?
Când rămân goală, fără cuvinte, fără roluri, fără scop?
Este frică acolo, dar și o pace stranie. E spațiul din care se naște totul — și în care nimic nu mai trebuie explicat. Filozofii au căutat secole la rând sensul ființei. Religia l-a numit Dumnezeu, misticii i-au spus „Eu sunt”, știința l-a analizat, dar nu l-a putut simți. Eu l-am întâlnit în acele clipe rare, când nu mai voiam nimic de la viață, când doar priveam un copac, o umbră pe perete, o rază tăcută. Și totul părea întreg.
„A fi”, pur și simplu, e să renunți la conflictul cu tine însuți. E să nu te mai corectezi în fiecare clipă. Să nu mai alergi după versiuni ideale ale sinelui.
E o întoarcere la originea tăcerii.
Unde nu există mai bine sau mai rău, ci doar este. Uneori, gândurile vor să mă tragă înapoi. Ele spun: „fă ceva, schimbă, atinge, cucerește.” Dar sufletul tace. El nu cere nimic. El este deja. Și când am curajul să-l ascult, aud în mine acea voce care nu spune nimic, dar care conține totul.
„A fi” este revoluția interioară care nu face zgomot.
E forma cea mai subtilă de libertate. Este atunci când nu mă mai tem că nu sunt „suficientă” – pentru că știu că, în adânc, sunt, și asta e tot ce contează. Și poate că în această simplitate se află răspunsul la marile întrebări. Nu ce să devin, nu ce urmează, nu cine mă așteaptă — ci doar: pot fi prezentă aici, acum, fără să fug de mine?
„A fi” e un miracol tăcut.
Se întâmplă în fiecare clipă. Nu îl vedem pentru că îl trăim. Și poate că nu avem nimic mai prețios.
