Aș vrea să fiu
lumină...
Aş vrea să fiu
lumină cântătoare
în clipa
suspendată ce nu moare;
pe vatra
vieţii, ca o lumânare,
aş vrea să mă
topesc în veşnicie şi cântare;
s-aprind
sălbatic dorul într-un nor,
să mă cobor,
cuminte, ca lacrimă-n izvor.
Să-mi pun
mereu suprema întrebare:
Sunt vis? Sunt
dor, sau doar o lumânare?
Tăcerea fumegândului cuvânt, ed. PIM, Iași, 2010
***
"În fiecare an, primăvara, la reîntoarcerea luminii și
a căldurii, toate semințele plantate în pământ încep să crească. O știți, ați
văzut-o, dar nu ați înțeles că un fenomen identic se poate produce deopotrivă
în voi. Fiindcă și în voi se află niște grăunțe, niște semințe, adică
calitățile și virtuțile depuse de Dumnezeu de la origini; iar dacă ele nu
cresc, înseamnă că voi nu vă gândiți să vă expuneți razelor soarelui spiritual.
Dacă în primele zile ale primăverii noi mergem în fiecare
dimineață să asistăm la răsăritul soarelui, acest soare care este cea mai pură
imagine a Divinității, este pentru a oferi semințelor noastre cele mai bune
condiții de creștere și de manifestare. Nimeni nu trebuie să se creadă atât de
inteligent, savant sau rațional pentru a disprețui această practică: în planul
spiritual, ca și în planul fizic, semințele cresc numai la soare."
Omraam Mikhaël Aïvanhov
Foto: arhiva personală
