Esenţa lumii se
reduce la elementele opuse, aflate în permanentă confruntare: pozitiv/negativ,
masculin/feminin, noapte/zi.
Fascinată de
existenţa lor, mi-am lăsat imaginaţia să creeze o lume în care contradicţiile
să fie suprimate prin reunirea lor. Iubirea este cea care le împacă ducând la
armonie. Armonia contrariilor sau cum ar spune Cusanus, “Coincidentia
oppositorum”.
Povestea refacerii
întregului se ţese cu fir de iubire în placheta de versuri “Aproape Unul”, apărută
la ed. PIM, Iaşi, acum câteva zile.
Mulţumesc
doamnei Cezarina Adamescu, semnatara
Prefeţei, pentru dăruirea cu care a
citit versurile, a ascultat cuvântul şi
apoi a scris despre dorinţa celor două fiinţe prezente în mai toate poemele din
plachetă de a se găsi, căutându-se continuu pentru a deveni aproape… Unul.
* Cartea a
apărut cu sprijinul Primăriei oraşului Panciu. Mulţumiri domnului primar Iulian Nica.
***
Aproape Unul
M-ai înşirat
peste tot:
prin casă,
prin vorbe,
prin tine...
Vroiai
să mă vezi,
să mă auzi,
să mă vorbeşti,
să mă citeşti,
să mă numeri
în fiecare clepsidră...
Ochii
mi i-ai agăţat
de aripile din tavan,
buzele
mi le-ai lipit
de buzele tale
însetate de focul sărutului,
mâinile
mi le-ai aşezat
pe tâmplele vulcanului
pentru a călători
în spirala tăcerilor.
Tu şi Eu
– aproape Unul -
trăim,
murim,
trăim...
grafica: Maria
Otilia Hodină
***
Descântece de iubire
Este cât se poate de
interesant cum reuşeşte Mariana Rogoz Stratulat să sintetizeze în câteva
versuri, mergând până la geneza cuvântului, iubirea, lacrima şi elementele
naturale: pământul, cerul, apa, vântul, dar mai ales, Lumina, Timpul, ca
entităţi primordiale create de Dumnezeu în folosul omului. Autoarea pune în
antiteză pe propria terezie, “Zâmbet,
bucurie, senin, libertate” cu “Lacrimi,
tristeţe, cenuşiu, închisoare” din care e alcătuită însăşi viaţa.
Chintesenţa trăirii este ceea ce creăm noi înşine, ceea ce
rămâne: “Murim în privire, / trăim într-o
carte…”
Volumul reprezintă un
mozaic liric bine structurat, a cărui temă principală este iubirea, principiile
Yin şi Yang, alb şi negru, foc şi apă, bărbat şi femeie. Pe aceste contraste
care se atrag, autoarea brodează imagini metaforice proaspete. Cartea este cărarea spre trecutul populat de eu
şi de
tu „pe tâmpla visului pierdut”,
pe care autoarea încearcă să-l recompună din imagini sugestive în care
persoanele se contopesc rămânând una. Desigur, aceasta nu fără întrebările
existenţiale care par a-i urmări pe protagonişti: „Cine sunt eu? Cine eşti tu?” Căutarea continuă a celuilalt poate
face trimitere la Cântarea Cântărilor, cel mai frumos poem de iubire scris
vreodată. Un joc dibaci care face parte din fascinantele jocuri ale iubirii, atât
de gustate de protagonişti: „Cine sunt eu? Cine
eşti tu? / Te cauţi şi mă găseşti / în pasul căprioarei / spre izvor, / în liniştea adâncă / din umbra clipelor, / în timpul tolănit / la porţile luminii, / în zborul alb, / cu doruri, / ţâşnit / din ciutura / fântânii... / Mă caut şi te găsesc / în palma cerului / cântând / cu ciocârlia, / în şoapta brazilor / scriindu-ţi poezia, / în gândul unui an / ieşit din calendar, / în flacăra aprinsă, / demult, / de-un vechi amnar // Cine mai
eşti tu? Cine mai sunt eu?” (Ochi din
cuvinte).
Pe această osatură,
Mariana Rogoz Stratulat a alcătuit o poveste în versuri, în care: “Eu – o literă / ce te îmbrăţişează / precum
liana copacul / în adormirea frunzelor. / Tu – un sunet / ce-mi leagănă florile
/ precum oceanul / ascunderea comorilor. / Iubirea suntem / Eu şi Tu / –
flăcări ce ard / în felinarul timpului” (Eu şi tu – Iubire).
Spiritul ludic sporeşte emoţia şi prospeţimea iubirii. Unul din jocurile
erotice este jocul de-a copacii: „Hai să ne jucăm... / Hai să ne jucăm de-a
copacii! / Eu îţi cuprind / cu ramurile mele / durerile înmuguririi / unui surâs pe cer. / Tu îmi umbreşti / cu trunchiul tău / taina ghiocului ascuns / în iarba arsă de dor. / Eu îţi botez / cu frunzele mele / lacrimile înfloririi / unei priviri trufaşe. / Tu îmi răsfiri / cu rădăcinile tale / anii din clepsidra de lumină / scursă dintr-un con de umbră. / Hai să ne jucăm de-a tu şi eu!” (Suflet de cocor – 2011). Neasemuit joc de-a nemuritul
fiindcă dragostea îţi dă acest sentiment etern. Un alt joc minunat este
“De-a timpul”: Tu eşti în viaţa
mea, / tu eşti timpul! / Eu sunt viaţa / şi sunt în timpul tău! / Noi trăim în iubirea cuvintelor: / ne-am născut din aer, / am ars ca pasărea Pheonix / şi am renăscut ca perle / în marea Timpului./ (Ochii din cuvinte – 2014)
Motive arhetipale,
cel al Păsării Phoenix, ce al copacului, motivul clepsidrei, cel al zborului
spre eternitate…toate sunt folosite în mod admirabil. Poveşti vechi de când
lumea, dar atât de proaspete…” Ne
preschimbam / în lumină / – două jumătăţi / închipuind / o pasăre...” (Dans).
Sensibilă şi
romanţioasă, autoarea volumului a dorit o carte în care toţi îndrăgostiţii să
se regăsească în visul de iubire, din care nu rămân în amintire decât cele
trei: “vis, /sărut, / iertare” (Îmbrăţişare).
Şi cine ar refuza o
asemenea ofrandă din iubire?
Dar, mai presus de toate acestea,
dorul de senin, dorul de zbor împreună, setea de Înalt, dorul de armonie şi de
lumina aceea plăpândă, la care jinduim fiecare.
Ca şi perechea primordială a
protopărinţilor noştri, poeta îşi simte universul populat doar de fiinţa
iubită:
“Tu
şi Eu /– aproape Unul - / trăim, / murim, / trăim... / Ne naştem – murim / Ne
naştem / într-o anume zi! / Izgoniţi / din gândul tatălui ceresc / ne adăpostim
/ mai întâi / în pântecele mamei. / Apoi sărim, / strigând după ajutor, / în
cămaşa de cânepă / a vieţii. / Ne spălăm / de toate orele / cu lacrimile
cerului / păşind semeţi /prin galaxii şi nebuloase. / Destrămăm / pânza
tăcutelor iubiri / pierzându-ne timpul / fără rost, / mâncându-ne / unii pe
alţii... // Murim / într-o altă zi / luând cu noi /toate durerile lumii!” (Ne naştem, murim).
Şi de ce altceva ar
avea nevoie omul care să-l facă fericit?
Cartea poate fi un panaceu pentru
durerile lumii, pentru cei nefericiţi şi singuri, pentru cei trişti care nu mai
văd în viaţă un dar de la Dumnezeu.
Ea îi poate ajuta să treacă mai
departe şi să vadă picătura aceea de vie Lumină, la care jinduim fiecare…
Ceea ce nu e puţin, dimpotrivă.
Cezarina
Adamescu
12
Mai 2015
