Ora 5:00 Un susur de apă veselă, scăpată din strânsoarea
țevilor, îmi gâdilă auzul.
E adevărat că îmi plac fântânile arteziene, dar nu am în
casă așa ceva.
Atunci, de unde vine murmurul acesta zglobiu?
Las cartea deoparte (citeam încă la ora aceea) și mă
îndrept, cuprinsă de o stare imensă de frică, spre hol. Deschid ușa încetișor,
crezând că e vreun Dragobete ce și-a greșit drumul (așa cum m-a atenționat sau
m-a blestemat(?) un domn aseară). Dar, ce văd?! Un pârâiaș de apă, foarte sigur
pe el, se strecura pe sub mobile.
- De unde vii și încotro vrei să mergi, îl întreb precipitat,
cu speranța că, auzindu-mi vocea se va retrage speriat în țeava ce tocmai se
fisurase.
Aș, nici pomeneală de retragere. Dimpotrivă! Își continua
victorios drumul, acaparând alte și alte spații.
Ce să fac?!
Prin cap îmi trec o mie și una de variante, una mai
ireală decât alta. Cobor rapid cu picioarele pe pământ, adică în apă, și... apelez la îngerul
meu păzitor.
- Geo, trezește-te, apa circulă în voie peste tot.
Cu ochii cârpiți de somn, băiatul meu mă privește
nedumerit.
- Cred că s-a spart vreo țeavă și apa circulă pe unde
vrea ea, îmi continui relatarea situației.
În fine, s-a dumirit despre ce e vorba și... în câteva
minute a trimis apa la locul ei.
Mulțumesc, domnule... Dragobete! Dacă am spus că am ușa
și poarta încuiate, de ce v-ați strecurat pe alte căi mai puțin ortodoxe?
“Dubito, ergo cogito, cogito, ergo sum”
***Ce bine să ai un băiat care se pricepe la toate!
***Să aveți o zi plină cu iubire și o săptămână
liniștită!
25 februarie 2019
