Liberă ca pasărea
cerului la gând și cuvânt
Dintotdeauna am
avut un respect deosebit pentru cuvinte. Poate pentru că părinții și bunicii
materni mi-au insuflat această dragoste, spunându-mi că în fiecare cuvânt este
rostirea divină.
Noi suntem, așa
cred, de fapt sunt convinsă, gândurile, cuvintele și faptele noastre. Cum ne
sunt gândurile, la fel ne sunt și vorbele și faptele. Toate acestea ne
reprezintă ca oameni, ne conturează existența, ne înfloresc pe frunte cunună de
lumină.
Odată rostite,
cuvintele zburdă în libertate, nu le mai putem prinde, nu le mai putem lua
înapoi. Acolo unde ajung mângâie sau rănesc, au putere de viață sau de moarte.
Cum gândim, cum
vorbim, cum ne comportăm aceasta e realitatea pe care ne-o construim singuri.
Să dăruim
cuvintele doar celor dispuși să le primească. Iar noi să le primim doar pe cele
frumoase, spuse din inimă. Celelalte nu sunt ale noastre, chiar dacă avem
impresia că ne sunt adresate. E doar o impresie! Ele aparțin celui care le
rostește.
Iar când vrem să
dăm sfaturi, să ne amintim de aceste vorbe:
“Cel ce ceartă
pe batjocoritor își atrage disprețul, iar cel ce dojenește pe cel fără de lege
își atrage ocara. Nu certa pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; dojenește
pe cel înțelept, iar el te va iubi. Dă sfat celui înțelept, iar el se va face și mai înțelept; învață pe cel drept,
iar el își va spori știința lui” (Pilde 9, 7-9).
***
Sunt liberă
Sunt liberă
să gust verdeaţa dimineţilor sprinţare,
să joc pe-a nopţilor frunzare,
să stau cu norii-ntr-un palat.
Sunt liberă,
ca Eva, cu măr şi cu păcat,
să cred în dragoste şi-n moarte,
să fiu aripa zborului, departe,
să merg la braţ cu marea mare,
s-alerg nebună pe hotare,
să ţip că-mi este dor de tine,
să mor – luceafăr – în suspine.
Ireal, ed. PIM, Iași, 2013
