Poate că...
Cerul, marea, nisipul, înserarea...
iubirea din așteptarea ta...
Abia te văd.
Te văd și te aud
cum plângi tăcere,
cum arzi durere,
cum treci prin pagini
de granit
să uiți că sunt,
să ierți că m-ai iubit.
Poate că e doar închipuire,
poate că am o slăbiciune
pentru stelele căzătoare,
poate că...
încă nu m-am născut.
Vezi tu, știam că dacă descânt cerul,
marea devine înspumată
și m-aș fi putut ascunde într-o
scoică;
știam că, dacă desenez
cai verzi pe pereți,
nisipul se revarsă în
lună
și eu te-aș scrie
din tălpi și până-n creștet;
și mai știam că,
dacă închid ochii,
tu mă vezi și mă cauți,
iar eu devin
cum în adânc răcoarea,
cum în copil candoarea,
cum cerul, marea, nisipul, înserarea...
Mansarda Timpului, ed. TIPOMOLDOVA, Iași, 2018
