Cândva, un elev, mi-a
spus la sfârșitul celor patru ani de liceu, timp în care i-am fost dirigintă,că,
în toată această perioadă, nu mi-a lipsit nicio clipă zâmbetul de pe buze, așa
cum din privire nu mi-a lipsit tristețea. Că sunt un amestec, greu de explicat
și înțeles, de bucurie și tristețe.
I-am zâmbit cu
aceeași privire tristă și i-am urat să-și urmeze calea numai așa cum simte el.
Mai târziu, am aflat
că ar fi absolvit Facultatea de Filozofie. Altceva nu mai știu despre el.
Cred că i-am uitat și
numele, dar de câte ori mă privesc în oglindă, îi văd vorbele așternute pe
chip.
7 iulie 2019
