De câteva zile
octombrie îşi plânge gândurile
peste amintirile verii...
Dăruieşte norilor un surâs!
Dăruieşte oamenilor o îmbrăţişare!
Vino sub umbrela mea
să-ţi vorbesc de timp şi nori,
despre fructe şi culori,
despre viaţă,
despre zbor,
despre dorul călător...
Nu-i aşa că soarele ţi-a zâmbit chiar acum?
Fie-ţi viața bucurie!
***
Mi-e dor
Mi-e dor de cântul meu plecat,
plecat în toamnă pe-nserat,
pierdut în adânciri de apă
unde iubirile se-adapă,
pierdut în gropi, căzut pe Frunze,
cules cu frică de pe buze
şi aruncat în grohotiş,
ascuns de moarte pe furiş
să-şi limpezească negrul văl
când supărarea eu mi-o spăl.
Mi-e dor de liniştea din timp,
de prăbuşirea-n anotimp,
în anotimpul trist şi ruginit
de ploile ce s-au pornit
din fugărirea unor nori,
din vorbele unor scrisori
şi din privirea mea rănită
de o peniţă otrăvită
cu răutate în destin,
otravă dulce şi venin.
Mi-e dor să mă întorc în mine
să-mi priveghez dor şi suspine
să-mi fiu pământ, să-mi fiu şi stele,
să-mi fiu cămaşă de nuiele
să m-ocrotesc cu străşnicie
de piază rea, de duşmănie,
să mă găsesc ceea ce sânt
iubire-n suflet şi în cânt,
iubire-n calda adiere
şi vers în lumea care piere.
Mariana Rogoz Stratulat
Tăcerea fumegândului cuvânt, ed. PIM, Iaşi, 2010
________________
Foto: arhiva personală
Kalambaka, Grecia - 7 octombrie 2016
