CONFESIUNI LA O LANSARE DE CARTE

Mă îndepărtez de îmbrăţişarea munţilor, de căldura podgoriilor şi de sărutul pădurilor, de Ţara magică a Vrancei pentru a mă întâlni cu Eminescu şi Creangă, cu Ionel Teodoreanu şi ceilalţi visători, artişti ai cuvântului, pentru a-i admira şi a le cere, modest şi timid, să privească cu îngăduinţă, cu multă îngăduinţă, către nevrednica-mi încercare de a citi în stele şi în suflet. Ajunsă în dulcele târg al Ieşilor ating sfios cu privirea oameni şi locuri, cer şi pământ şi continui să vorbesc cu mine însămi, încurajându-mă, şi ascunzînd cu grijă o lacrimă ce se înghesuie în geana ochilor. Am venit pentru a dărui ceva, ceva din sufletul meu, oamenilor, prietenilor. Am simţit nevoia să scriu despre ceea ce simt, ce trăiesc, ce gândesc. Am făcut-o pentru a lăsa ceva sincer pentru atunci când nu voi mai fi, iar dacă mi-aţi citit versurile aţi văzut că ceea ce scriu este exact viaţa. Şi nu alta decât propria mea viaţă! În esenţă este o demonstraţie de felul în care eşecul poate să semnifice o victorie şi izbânda o înfrângere. Depinde de la ce distanţă priveşti lucrurile şi, mai ales, cu ce inimă. Iubesc adevărul, am visat şi am aşteptat dragostea, luna plină mi-a păzit şi luminat cărarea spre aceasta, mi-a adus frământări şi linişte deopotrivă. E nevoie de curaj să rămâi romantic şi să scrii frumos despre adevăr şi despre dragoste, fie într-un octombrie friguros, fie la o ceaşcă de cafea ninsă cu fulgi negri… Poeziile mele se vor o invitaţie la o pauză de respiraţie, la o fugă din infernul citadin, la regăsirea plăcerii simple a unei plimbări într-o pădure foşnitoare, frunzele, ah frunzele şi secretele pe care vi le şoptesc uneori şi vouă, cititorii mei dragi Dar ce mi se întâmplă!? Unde sunt!? M-am rătăcit în timp răscolitor de amintiri uitate pe-o cărare; le-am regăsit plângând lângă izvor rupându-mi filele din calendare. Şi am privit spre ele cu frustrare, înspăimântată că nu mai am trecut şi nici o şansă de recuperare a orelor zglobii, a dorului tăcut. M-am prăbuşit în clipa minunată strigând că nu ştiu unde sunt; o voce-mi spune că-s abandonată de Dumnezeu şi viaţă, întrun timp cărunt. Naiv, ating o vorbă, o speranţă şi-aş vrea ca cineva să mă trezească, să mă salveze din nesiguranţă şi starea de coşmar s-o risipească. O lumină-mi sparge visul dureros şi cu-o privire-albastră îmi şopteşte că timpul, cu mine, este generos căci vers şi zbor cu doruri împleteşte. Ah, da! Mă aflu în cuvânt, în carte, în poezii, în cânturi şi trăiri. Promit în gând că nimeni, pân`la moarte, n-o să-mi mai fure imagini şi-amintiri. (Ieşire din timp) Iaşi, 5 iunie 2009 Îmbrăţişări, felicitări... O seară deosebită pentru toţi cei prezenţi la lansarea de carte de la Ateneul din Iaşi. Da! Aceasta este o seară încununată de lacrimi de fericire şi îmbrăţişări calde oferite celor care aleargă liber prin ploi albastre, care se zgribulesc sub greutatea fulgului de nea, apoi se odihnesc într-o lumină de nobleţe a înţelegerii sufleteşti şi care îşi aştern trăirile între coperţile cărţii despărţindu-se de sine. Îmbrăţişări, felicitări… Ţara Vrancei mă strânge cald la piept şi îmi sărută privirea speriată! Sunt acasă! Când veţi citi ceea ce eu am scris în această pagină veţi fi mai aproape de sufletul meu ca niciodată…! Vă mulţumesc tuturor că existaţi! Altfel spus, eu n-aş fi avut pentru cine scrie…