NOAPTEA DE SÂNZIENE

În noapte se deschide cerul să ne dezvăluie misterul iubirilor pierdute-n zori în ascunziş de reci culori. Şi-ncet coboară cu fiori învăluite-n dalbe flori crăiese mândre, minunate: sunt sânzienele visate de orice fată, fată mare, ori de-o femeie iubitoare; sunt sânzienele dorite în clipele neadormite şi răvăşite de-o chemare în dorul-dor şi-n marea-mare. Când scriu aceste rânduri mă aflu în cercul nopţii de sânziene. A început o dată cu apusul soarelui pe 23 iunie şi se termină înainte de răsărit în dimineaţa de 24 iunie. Nu mă interesează florile, coroniţele, fetele şi feciorii asociaţi cu această sărbatoare când sânzienele dansează şi plutesc în aer, ci semnificaţia momentului. O sărbatoare solară (în preajma solstiţiului de vară) în timpul căreia cerurile se deschid noaptea. E un timp bun pentru a-ţi pune dorinţe şi pentru a te ruga. Se crede că, dacă te plimbi în noaptea de sânziene, vei avea parte de multe semne şi lucruri ciudate. Orice este posibil când cerurile sunt deschise. Noaptea de sânziene e noaptea în care vara şi natura au cele mai mari puteri...puterea chiar de a schimba destine. Sânziana este în cultura populară românească zeiţa agrară, protectoarea lanurilor de grâu înspicate şi a fetelor aflate în pragul căsătoriei. În obiceiurile, credinţele şi folclorul românesc, drăgaica păstreaza amintirea marii zeiţe neolitice, divinitate lunară, echinocţiala şi agrară, identificată cu diana şi iuno în panteonul roman şi cu hera şi artemis în panteonul grec. Drăgaica sau sânziana, numită în diferite zone etnografice dardaica, împărateasa, stăpâna surorilor, regina holdelor, mireasa, ar umbla pe pământ sau ar pluti prin aer în ziua solstiţiului de vară şi s-ar desfăta, cântând şi dansând, împreuna cu alaiul său nupţial format din zâne fecioare şi fete frumoase, peste câmpuri şi păduri. În cetele de drăgaica din sudul Munteniei, fata care joacă rolul zeiţei este îmbrăcată ca o mireasă, cu rochie albă şi cu cunună împletită din flori de sânziene (drăgaica) pe cap, însemn al cununiei. Coroana împletită din floarea de sânziană (drăgaica) şi din spice de grâu, reprezentare fitomorfă a zeiţei agrare, în dimineaţa zilei de sânziene sau de drăgaica (24 iunie) se numeşte cunună de sânziene. Aceasta este o efigie divină cu puteri miraculoase: purtată pe cap de o fecioară, în ceremonialul numit dansul drăgaicei, simbolizează zeiţa agrară; agăţată la fereastră, în stâlpii porţilor, în crucile din hotar şi din cimitir are funcţia apotropaică, de apărare a oamenilor, animalelor şi holdelor de stihiile naturii (grindină, furtună, vijelie, inundaţie); aruncată pe acoperişul casei sau al şurii indică, prin anume semne (dacă va cădea sau se va fixa pe acoperiş), daca cel căruia i-a fost menită, sau cel care a confecţionat-o sau a azvârlit-o va trăi sau va muri, dacă fata se va căsători în cursul anului şi cum îi va fi ursitul (tânăr sau bătrân, frumos sau urât), dacă va fi sănătos sau bolnav, dacă va avea noroc sau pagubă în casă. Întotdeauna mi-am dorit sa fiu îndragostită de sânziene...să mă plimb noaptea cu cineva care să mă facă să simt toată căldura verii, tot parfumul florilor de sănziene şi dansul voluptos al zeiţei câmpurilor prin atmosferă şi căruia să mă dăruiesc nouă şi translucidă ca o halucinaţie de vară cu iele şi stele şi flori...poate anul viitor... Îmi ninge noapte pe cuvânt, îmi plouă stele într-un cânt, îmi este chin în dimineaţă iar lacrima mă plânge-n ceaţă când rătăcită sunt în dor şi-mi caut viaţa într-un nor. Îmi strig durerea în ecou, în gândul vechi, în visul nou şi mă ascund în ierburi moi crescute-anume pentru noi. Şi somnul cade peste gene cu amintiri de sânziene. Panciu, 23 – 24 iunie 2009