joi, 1 iulie 2010

Câteodată eu sunt...



         Câteodată eu sunt ca o apă năvalnică, tumultoasă, tulbure şi agitată cu secrete ascunse în adâncuri de privirea curioasă a multora ce ar vrea să-mi fure trecutul.
         Apoi devin liniştită, calmă şi limpede dar adâncurile rămân tot învăluite în mister ascunzând taine neştiute de nimeni.
         Uneori sar sprintenă printre munţi de aşteptări, apoi mă preling curioasă prin umbra pădurilor de zadarnice căutări, ca pe urmă să mă legăn mlădioasă pe câmpia nesigură a speranţelor şi a dorurilor.  Într-un târziu mă îmbrăţişez, îndrăgostită de curgerea proprie-i mele existenţe, cu trecerea timpului şi, împreună, vieţuim până la sfârşit de nemurire.
        Câteodată eu sunt lacrima lui Dumnezeu!

Panciu, 01 iulie 2010

Un comentariu:

  1. Bună Ziua !
    Doamnei Mariana !
    ~
    Sunteţi cea mai "dură" Oglindă a mea, prin fragilitate, naturaleţe şi SCRIPT. (... şi ÎNCĂ mai sunt: detaşare, îngemănare, trudă, estetă ...)
    ~
    Cornelius,
    PS: ... lacrima lui Dumnezeu, menită să "ostoiască" ACUM dorul de EL, DAR altora ...
    ~,

    RăspundețiȘtergere

salut