De-aici, din Vrancea mea de dor
vă dau bineţe tuturor,
vă-mbrăţişez cu cerul şi pământul,
cu Mioriţa, soarele şi vântul,
cu norii grei de ploaie şi de gând,
cu miile de stele, rând pe rând.
De-aici, din Vrancea, astă seară
vin toţi strămoşii prima oară
să povestească cum a fost odată
un Făt Frumos şi-o mândră fată.
Coborâtori din adâncimi de viaţă,
cu timpu-n braţe ei ne-au dat povaţă:
să fim pe cale visători,
să fim alături de miori,
să fim cu brazii tineri fraţi,
să fim străjerii din Carpaţi.
Şi ne-au mai spus la început de drum
să ne iubim etern de-atunci şi pân-acum.
Şi iată-ne cu dragostea pe umăr
cum măsurăm al gândurilor număr
şi cum privim la tot ce-a fost şi ce va fi
şi nimeni zborul nu ni-l va opri.
