luni, 4 iulie 2011

De vorbă cu sufletul


De curând am stat de vorbă cu sufletul. Plângea! Era rănit! Am avut senzaţia că în acea clipă mi-am pierdut sufletul. L-am pierdut şi altă dată. Dar ceea ce m-a speriat acum  a fost că nu mai doream să-l mai regăsesc. Şi mi-am dat seama că îmi pierd sufletul atunci când cei din jur mă rănesc sau când cineva drag dispare din viaţa mea.

Aseară am vorbit cu sufletul meu despre fiecare strop de iubire pe care l-am dăruit, despre fiecare palmă luată de la viaţă, despre destin, despre  timp, despre fiecare plecare, despre fiecare venire, depre fiecare lacrimă, despre un ultim rămas bun, despre adio.

Mi-am căutat sufletul şi nu l-am mai găsit. M-a părăsit. A plecat într-o călătorie nesfârşită, fără destinaţie, fără scop. Fără nicio şansă de regăsire cu mine.


Sufletul meu s-a desfăcut precum un lotus în petale fără de număr. Aripi de vânt le-au luat şi le-au împrăştiat pe cărări necunoscute. Unele s-au ofilit înainte de a coborî în privirea cuiva, altele au sărutat un gând venit de nicăieri, iar câteva s-au oprit la un colţ de viaţă aşteptând clipa de eternitate. 

Şi aşa sufletul meu s-a eliberat din colivia trupului, a devenit lumina limpede, a zburat către tăcerea de început de timp.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

salut