În povestea vieţii mele aud strigările din mările de sare, aud chemările spre zări, în depărtare.
Şi pendulând între minte şi inimă mă întreb ce rol măreţ mi s-a dat să interpretez pe scena perfidă a existenţei mele? Sunt, oare, personajul central spre care privesc mii de ochi pentru a mă devora, pentru a mă admira, pentru a mă răstigni pe amintirea neantului sau un biet personaj secundar care se umileşte, se luptă pentru a ajunge în lumina palidă a reflectoarelor?
Şi în această zbatere nemiloasă mintea îmi spune cu răceală – eşti totul şi nimic, eşti clipa şi eternitatea, eşti viaţa şi moartea – în timp ce inima îmi şopteşte subtil – eşti povestea şi împlinirea, eşti visul şi nemărginirea, eşti începutul şi sfârşitul.
Iar eu, trecător vremelnic prin hăţişul căutărilor, îmi spun că sunt doar o fiinţă de lumină ce arde tulburător, singură, în sufletul-căuş, în ofilirea zâmbetului-curcubeu.
Sunt un Eu răsărit într-un senin de dimineaţă şi apus într-o scorbură de uitare.
Sunt OM!
