Urmele paşilor
reprezintă un univers mirific
în care s-a ascuns o infinitate de taine.
Cine le-ar putea descifra?
De câte ori privesc spre ele
doresc să regăsesc
sau să simt ceva din fiinţa
care le-a lăsat ca amintire viitorului.
Cineva
s-a rătăcit în viaţa mea
şi nu a mai găsit calea
către dimineaţă
sau către noapte.
Cineva
s-a pierdut în fiecare zi,
câte puţin,
în rotirea nejustificată a orelor,
a anilor.
Cineva
m-a minţit
că va rămâne în pasul de uitare
şi că nu-mi va tulbura
privirea întunericului!
Cineva
a învălmăşit nişte urme de paşi
de ieri, de azi, de mâine
cu pale reci de vânt,
cu vise spulberate,
cu speranţe dezgolite,
amorţind dureros,
cu frigul suspinului,
doruri trecătoare,
doruri amăgitoare.
Urmele paşilor, urmele vieţii, urmele morţii, urmele mele!
Părăsite, uitate,!
Şi, totuşi, mereu întorcându-se la mine!
Doar la mine!
