marți, 28 martie 2017

Aș vrea să fiu lumină...



Aș vrea să fiu lumină...

Aş vrea să fiu lumină cântătoare
în clipa suspendată ce nu moare;
pe vatra vieţii, ca o lumânare,
aş vrea să mă topesc în veşnicie şi cântare;
s-aprind sălbatic dorul într-un nor,
să mă cobor, cuminte, ca lacrimă-n izvor.
Să-mi pun mereu suprema întrebare:
Sunt vis? Sunt dor, sau doar o lumânare?

Tăcerea fumegândului cuvânt, ed. PIM, Iași, 2010

***


"În fiecare an, primăvara, la reîntoarcerea luminii și a căldurii, toate semințele plantate în pământ încep să crească. O știți, ați văzut-o, dar nu ați înțeles că un fenomen identic se poate produce deopotrivă în voi. Fiindcă și în voi se află niște grăunțe, niște semințe, adică calitățile și virtuțile depuse de Dumnezeu de la origini; iar dacă ele nu cresc, înseamnă că voi nu vă gândiți să vă expuneți razelor soarelui spiritual.
Dacă în primele zile ale primăverii noi mergem în fiecare dimineață să asistăm la răsăritul soarelui, acest soare care este cea mai pură imagine a Divinității, este pentru a oferi semințelor noastre cele mai bune condiții de creștere și de manifestare. Nimeni nu trebuie să se creadă atât de inteligent, savant sau rațional pentru a disprețui această practică: în planul spiritual, ca și în planul fizic, semințele cresc numai la soare."

Omraam Mikhaël Aïvanhov



Foto: arhiva personală

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

salut